Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

stațiunea costinești
Categorie: Economic
  • Un loc emblematic pentru litoralul românesc, Costineştiul, este într-o stare deplorabilă.
  • Concluzia îi aparține chiar ministrului Turismului, Daniel Cadariu, care ia în calcul o măsură extremă în ceea ce privește această zonă.

Ministrul Turismului spune că stațiunea Costinești ar putea rămâne fără acest statut, din cauza faptului că “arată foarte rău” și există “multe locuri în staţiune care reprezintă pur şi simplu pericol public”.

„Mai mult ca sigur, acolo oamenii au fost concentraţi doar pentru a obţine beneficii economice şi mai puţin pentru a face investiţii, astfel nu s-ar explica modul în care arată în momentul de faţă această staţiune de renume a litoralului românesc. Staţiunea arată foarte rău din punctul meu de vedere, motiv pentru care, în săptămânile următoare incursiunii mele pe litoral, am trimis echipa de control de la Direcţia de specialitate din minister şi concluziile au fost că s-a confirmat ceea ce am văzut personal. La câteva zile, am avut o întâlnire la nivel de minister cu conducerea celor două societăţi ale BTT-ului şi cu primarul de la Costinești, discutând despre starea de fapt. O săptămână mai târziu, o echipă de la minister a plecat la Costineşti pentru a face un plan de control pentru a apela la proprietari şi la administratorii locali de acolo să ne permită accesul în structurile de cazare şi în structurile de alimentaţie publică, cele pe care ministerul poate să le acrediteze, să le clasifice şi să constatăm dacă mai sunt sau nu întrunite condiţiile iniţiale, dacă mai merită acelaşi număr de stele sau dacă nu cumva suntem puşi în situaţia de a retrage acele certificate de clasificare, rămânând ca variantă extremă posibilitatea ca, dacă lucrurile nu se îndreaptă, ministerul să propună Guvernului adoptarea unei Hotărâri  de Guvern pentru a retrage statutul de staţiune turistică pe care îl are în momentul de faţă Costineştiul. Sunt multe locuri în staţiune care reprezintă pur şi simplu pericol public: bucăţi din faţade care stau să cadă, sunt şi structuri care din punctul meu de vedere sunt în pericol de a se prăbuşi, pe aleea principală sunt nenumărate spaţii de comerţ dar şi de alimentaţie publică construite de-a valma, de-a lungul timpului... stai şi te întrebi cum au funcţionat şi cum funcţionează, celelalte instituţii cum au putut să accepte: şi ANPC-ul, şi ISU, şi Direcţia Sanitar Veterinară cum au putut să accepte aşa ceva?”, a declarant ministrul, la Prima Tv, într-un interviu citat de News.ro.

Citiți și: CFR CĂLĂTORI SUPLIMENTEAZĂ TRENURILE CĂTRE ȘI DINSPRE LITORAL, ÎN MINIVACANȚA DE 1 MAI. LISTA COMPLETĂ A CURSELOR

Cadariu a mai spus că, în ceea ce privește Costinești, aceasta este „excepţia nedorită”, explicând că la finalul lunii martie a fost în staţiunile de la mare şi în celelalte lucrurile „arată bine spre foarte bine”, mai scrie sursa citată.

Sursa foto: news.ro

Back To Top