Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Staţiunile de pe Valea Prahovei au fost ocupate, în minivacanţa de 1 Decembrie, în proporţie de 100%
Categorie: Economic

 

• Staţiunile de pe Valea Prahovei au fost ocupate, în minivacanţa de 1 Decembrie, în proporţie de 100%, arată datele publicate, luni, de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova.
• Gradul de ocupare pentru Câmpina şi Breaza a fost tot de 100%.

Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova, cu ocazia acestei minivacanţe, s-a deschis oficial sezonul de schi la Azuga, respectiv la Sorica pentru începători (deservită de bandă) şi la Cazacu pentru începători (deservită de babyschi). De asemenea, din 30 noiembrie, în staţiunea Buşteni, a devenit funcţională pârtia de săniuţe.

CITEȘTE ȘI: RISC ÎNSEMNAT DE AVALANȘĂ ÎN BUCEGI ȘI FĂGĂRAȘ, ÎN ACEASTĂ MINIVACANȚĂ

„Staţiunile de pe Valea Prahovei au fost ocupate în această minivacanţă în proporţie de 100%. Unităţile de cazare ale membrilor APDT Prahova au fost ocupate în proporţie de 100%. La Sinaia, programul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a fost următorul: Joi, pe 30 noiembrie, a început ultima ediţie de bucurie creativă şi cu gust din acest an a festivalului 'Happy market'. În cadrul festivalului au fost organizate spectacole cu tineri cântăreţi talentaţi, magician, figurine din baloane, jocuri şi concursuri. Festivalul s-a încheiat duminică, pe 3 decembrie. Pe 1 Decembrie, au avut loc o serie de manifestaţii cu ocazia Zilei României, de la ora 12:00 - 'Recital omagial dedicat Zilei Naţionale a României', de la ora 13:00 - 'Concert Ad Libitum Voices', de la 14:30 - Parada Militară pe bulevard, începând cu orele 16:00 au avut loc spectacole pe Esplanada Cazinoului din Sinaia, susţinute de Gelu Voicu, Adriana Deaconu, Ansamblurile Doina Prahovei şi Ciobănaşul de la Munte. Muzeele Peleş şi Pelişor au fost deschise între orele 9:15 şi 16:15 - accesul vizitatorilor fiind gratuit. Pe 2 decembrie, a avut loc, începând cu ora 18:00, concertul 'Nu uita că eşti român', susţinut de Nicolae Furdui Iancu şi ansamblul Crai Nou - intrarea a fost liberă şi s-a desfăşurat la Cazinoul din Sinaia”, se menţionează într-un comunicat de presă al Asociaţiei, transmis Agerpres.

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova este un parteneriat public-privat, cu funcţiuni de Organizaţie de Management al Destinaţiei (OMD), înregistrată din 2008 la iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Asociaţia reuneşte într-un parteneriat public-privat, alături actori din turismul prahovean, Consiliul Judeţean, consilii locale, hoteluri, agenţi de turism, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova şi Universitatea de Petrol şi Gaze (UPG) din Ploieşti.

Foto: tvr

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: COPIL BĂGAT ÎN SPITAL DE EXPLOZIA UNEI PETARDE. POLIȚIȘTII ÎNCEARCĂ SĂ AFLE CUM A FĂCUT ROST DE ACEASTA

Back To Top