• Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) a publicat, joi, în transparenţă decizională versiunea actualizată a Strategiei naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale (SN-IA) 2024-2027.
• Documentul este însoţit de proiectul de hotărâre de Guvern pentru adoptarea strategiei şi nota de fundamentare.
Potrivit unui comunicat al MCID, în elaborarea SN-IA au fost luate în considerare recomandări concrete formulate de organizaţiile internaţionale ce vizează: realizarea investiţiilor în cercetarea şi dezvoltarea în domeniul IA; promovarea unui ecosistem digital pentru IA; oferirea unui mediu politic propice pentru IA; consolidarea capacităţii umane; cooperarea internaţională pentru IA de încredere.
"SN-IA se bazează pe acţiunile concrete propuse la nivelul Uniunii Europene, dar este, de asemenea, ancorată în situaţia actuală şi contextul românesc, atât în ceea ce priveşte IA, cât şi domeniile conexe principale: cercetarea şi dezvoltarea, inovarea, competitivitatea economiei, educaţia, digitalizarea administraţiei şi a societăţii", se arată în comunicat.
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a subliniat că în procesul de elaborare a strategiei s-a ţinut cont de protejarea drepturilor în materie ale românilor.
"Ne-am asigurat că drepturile românilor vor fi protejate online. Strategia a beneficiat de o consultare publică extinsă, începând din septembrie 2023. Propunerile Comitetului Român pentru Inteligenţă Artificială şi ale celorlalte organizaţii au fost temeinic analizate şi sunt integrate. IA este viitorul economiei digitale globale, iar România va fi parte a acestui viitor, valorificând extraordinarul potenţial al ţării în IT şi tehnologii emergente", a precizat Bogdan Ivan, citat în comunicat.
Documentele publicate în transparenţă decizională sunt accesibile AICI.
Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare asupra proiectelor de acte normative se primesc în termen de 10 zile de la data de 31 ianuarie, la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la sediul Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării din str. Mendeleev, nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti.
Mai multe pe agerpres.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană