- Unilever a anunțat două măsuri majore de reducere a cheltuielilor, care vor afecta și fabricile din România.
- Una se referă la renunțarea la afacerile cu înghețată, iar a doua este un plan care va afecta 7.500 de posturi la nivel global.
- În țara noastră, compania are fabrici la Suceava (încgehțată), Ploiești (detergent și alimente) și București (alimente).
Unilever a anunţat marţi că intenţionează să transforme operaţiunile din domeniul îngheţatei într-o divizie separată, în ideea de a-şi reduce costurile, dar și că are un program care vizează diminuarea cheltuielilor cu aproximativ 800 de milioane de euro pe parcursul următorilor trei ani. Modificările ar urma să afecteze aproximativ 7.500 de posturi la nivel global, scrie economica.net.
Grupul Unilever a precizat că vor fi analizate mai multe opţiuni pentru separarea de operaţiunile din domeniul îngheţatei, dar cea mai probabilă opţiune va fi crearea unei noi companii listate.
Producătorul Betty Ice și Magnum are o fabrică de înghețată la Suceava. De asemenea, mai are o unitate de producție alimente, la București, o alta la Ploiești, și tot la Ploiești - o fabrică de detergent pudră, care va fi închisă până la finalul acestui an.
Citiți și: UNILEVER ÎNCHIDE FABRICA DE DETERGENT DE LA PLOIEŞTI
Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană