- Huawei a dat în judecată statul român, după decizia prin care i-a fost interzis accesul la rețelele 5G.
- Documentul în cauză, publicat în Monitorul Oficial pe 29 februarie, face trimitere la o lege din 2021, creată pentru a ține la distanță companiile chineze, din cauza suspiciunilor majore privind implicarea statului comunist chinez în activități de spionaj tehnologic.
- Marile companii de telecomunicații au la dispoziție un termen până la care trebuie să înlocuiască echipamente gigantului chinez.
Dosarul deschis de Huawei împotriva statului româna a fost înregistrat la Curtea de Apel București pe data 1 aprilie. Pârâții sunt premierul, Ministerul Cercetării și Consiliul Suprem de Apărare a Țării, prin Administrația Prezidențială. Compania cere anularea actului administrativ din 29 februarie, adică decizia premierului României publicată la acea dată în Monitorul Oficial, privind respingerea solicitării pentru obținerea autorizării privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, înaintată de Huawei Technologies, Huawei Internațional Co. Limited, Huawei Technologies Hungary Kit și Huawei International.
Guvernul a argumentat că această decizie a fost luată „în temeiul legii 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, ca urmare a evaluărilor realizate de către instituțiile cu responsabilități în domeniu, din perspectiva riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării și prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaționale din care România face parte, al Uniunii Europene și al parteneriatelor strategice bilaterale”, scrie Economedia, subliniind totodată că, anul trecut, țara noastră a autorizat compania chineză Lenovo, în ciuda legislației create tocmai pentru a împiedica intrarea Chinei în piață.
Citiți și: ROMÂNII NU VOR ÎNCHIDEREA SUPERMARKET-URILOR ÎN WEEKEND. DOAR TREI DIN ZECE AR FI DE ACORD
Prin decizia din februarie, statul român obligă marile companii de telecomunicații să înlocuiască echipamentele furnizate de compania chineză Huawei în următorii 7 sau 5 ani, în funcție de tipul de echipament. Unele vor putea fi folosite până în 2029, iar altele până în 2031, precizează Economedia.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană