- Autoritatea de concurență a declanșat o investigație pe piața serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România, având suspiciuni cu privire la posibile trucări ale unor licitații publice organizate de unele autorități/entități contractante.
Consiliul Concurenței anunță, într-un comunicat transmis luni, că are indicii potrivit cărora „firmele Andrem Strategy S.R.L. și Electro Strategy S.R.L și-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să își împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziție publică organizate de entități contractante precum Distribuție Energie Electrică România, E Distribuție Muntenia, Distribuție Energie Oltenia, Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud S.A., Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A., E-Distributie Banat S.A.
În acest context, Consiliul Concurenței a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor vizate de investigație, precum și la Servelectro Integral S.R.L. și Serv H.R. Integral S.R.L., având în vedere legăturile comerciale cu Andrem Strategy S.R.L.
Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice”.
Aceasta este una dintre etapele procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, inspecțiile nereprezentând, însă, o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Citiți și: TOȚI COMERCIANȚII SUNT OBLIGAȚI SĂ ACCEPTE PLATA CU CARDUL, ÎNCEPÂND DIN 16 IUNIE
„Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor”, a mai precizat sursa citată.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană