Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ANRE  energie
Categorie: Economic

 

  •  Investiţiile reprezintă soluţia sănătoasă pentru a avea un preţ al energiei electrice din ce în ce mai mic atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru agenţii economici, a declarat, luni, la cea de-a şasea ediţie a evenimentului "Forumul gazelor naturale", preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
  • Scopul este ca, împreună cu toţi actorii din piaţă, să fie găsită o soluţie care să nu producă şocuri consumatorilor după 1 aprilie 2025, a explicat acesta.

„În perioada a 4-a de reglementare, din punctul meu de vedere, nivelul de finanţare a fost relativ aproape de nivelul minim de investiţii. Ne dorim ca, în perioada a 5-a de reglementare, nivelul realizat să fie mai mare şi decât cel prognozat, şi decât cel minim de investiţii. Cred că investiţiile reprezintă soluţia sănătoasă pentru a avea un preţ al energiei electrice din ce în ce mai mic atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru agenţii economici (...) Autoritatea de reglementare are un rol mai mult consultativ în ceea ce priveşte continuarea schemei de sprijin sau nu. Ne punem la dispoziţia decidenţilor toată expertiza şi toate datele necesare. Ne exprimăm disponibilitatea de a participa împreună cu toţi actorii din piaţă, furnizori, consumatori de energie, precum şi ministere sau Parlament, în aşa fel încât să găsim o soluţie care să nu producă şocuri consumatorilor după 1 aprilie. Deja. am avut o serie de întâlniri cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Energiei în acest sens pentru a încerca să găsim o soluţie corectă pentru ce se întâmplă după 1 aprilie”, a spus Niculescu, citat de Agerpres..

Conform preşedintelui ANRE, în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale în această iarnă, autorităţile sunt pregătite.

„Într-adevăr, a venit iarna sau începe să vină iarna. Suntem pregătiţi aşa cum am fost pregătiţi şi în anii precedenţi. Cred că nu vom avea probleme nici de acum încolo, atât din perspectiva siguranţei aprovizionării cu gaze naturale, pentru că volumele necesare consumului de gaze naturale sunt disponibile, le avem, sunt înmagazinate în depozitele pe care le gestionează compania Romgaz (...) Să nu uităm faptul că România, de curând, a devenit cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Am întrecut Olanda şi ne situăm pe primul loc. Lucrul acesta este de o foarte mare importanţă. Practic, ne consolidăm rolul de producător important şi, de asemenea, începem să punem cărămizi la construcţia rolului de exportatori de siguranţă către ţările din jur. Dacă luăm în considerare şi volumele de gaze naturale pe care le vom extrage din zăcământul din Marea Neagră, Neptun Deep, cu siguranţă că atunci atât consumul de gaze naturale de la nivel naţional va fi 100% acoperit din surse indigene, dar vom fi şi provideri de gaze naturale pentru ţările din regiune", a afirmat George Niculescu.

În viziunea şefului ANRE, consumul de gaze naturale în România va creşte, în perioada următoare, odată cu punerea în funcţiune a centralelor de la Mintia sau de la Iernut.

Acesta a amintit despre opoziţia organizaţiilor de mediu faţă de proiecte precum Neptun Deep.

„Vrem să fim independenţi din punct de vedere energetic sau vrem să depindem în continuare de importurile de gaze şi să păţim ce au păţit majoritatea economiilor europene atunci când Rusia a hotărât brusc să folosească o resursă precum gazul natural ca pe o armă. Am văzut cu toţii că acest mariaj nefericit, divorţ brusc, între economiile europene şi gazul rusesc nu s-a terminat tocmai bine. Din punctul meu de vedere, singura soluţie sănătoasă o reprezintă investiţiile. Evident că un factor care determină preţul ridicat al energiei electrice în Europa îl reprezintă şi costul certificatului de CO2, care evident că impactează preţul megawatului pe care îl plătim, dar trebuie să fim corecţi şi să spunem că din aceste costuri cu certificatele de CO2 se alimentează fondul pentru modernizare", a punctat demnitarul.

Financial Intelligence organizează, luni, cea de-a şasea ediţie a evenimentului „Forumul gazelor naturale - Contribuţia gazelor naturale la competitivitatea industriei, în contextul tranziţiei energetice”.

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: Sebastian Buduja, ministrul Energiei: „Acelaşi preţ la energie electrică şi la gaze, până la finalul lunii martie”. Ce se va întâmpla anul viitor cu tarifele

 

Back To Top