Premierul Victor Ponta a declarat, marți, după ceremonia de inaugurare a centralei electrice Petrom de la Brazi, că deschiderea centralei va marca o scădere a prețurilor la energia electrică, scrie e-ph.ro.
"Pentru populație avem, de la această centrală, energie mai ieftină și cei care investesc în producția de energie la cele mai mari standarde de protecție a mediului sunt primiți și nu goniți din România", a declarat Victor Ponta.
"Toate rezervele de gaz sunt suficiente, nu va fi afectată alimentarea cu gaz nici a Bucureștiului, nici în restul țării. Vestea cea mai bună este faptul că 30% din producția de energie a acestei centrale va merge în piața reglementată, deci pentru populație, asta înseamnă energie mult mai ieftină. 169 lei megawattul. Această investiție de peste 500 milioane de euro a putut să funcționeze. Și cred că prezența Comisarului European pentru Energie, a președintelui OMV a arătat faptul că România dorește să-și deschidă piața de energie și că nu dorește să împiedice marile investiții", a adăugat premierul.
La ceremonie au participat şi Günther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, Mariana Gheorghe, Preşedinte şi CEO Petrom şi Gerhard Roiss, Preşedinte şi CEO OMV.