- Aderarea României la Uniunea Europeană a dus și la o creștere substanțială a veniturilor salariale ale românilor.
Salariul mediu lunar brut real, aflat în plată, în anul 2000 era de aproape 50 de euro. Până în apropierea anului 2006, ultimul an înainte de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, acesta era de 250 de euro, sub salariul mediu (292 de euro) care ar fi trebuit să fie indexat cu inflația din anul precedent.
După aderarea României la Uniunea Europeană, tendința s-a schimbat, relevă analiza publicată de termene.ro. În 2010, după doar trei ani de prezență în comunitatea europeană, salariul mediu brut înregistrat în economie era de 475 de euro, conform datelor Institutului Național de Statistică. Evoluția pozitivă a luat avânt în ultimii zece ani, astfel încât, în doar cinci ani, până în 2020, acesta a crescut de la 580 la 1.030 de euro. Este vorba despre venituri medii brute aflate în plată în economie. Pentru a acoperi doar inflația trebuia să fie doar 544 de euro. Astfel, se înregistra un plus de aproape 500 de euro între veniturile salariale brute care acopereau inflația printr-un salariu net corespunzător și venitul salarial mediu plătit de companiile din România, dar și de stat.
În acest an, salariul mediu brut a ajuns la 1.730 de euro. În schimb, salariul mediu brut care acoperea inflația, prin venit net corespunzător, era de 735 de euro.
Citiți analiza compeltă pe termene.ro.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană