- Wizz Air va opera unele modificări, din luna ianuarie, anumite curse urmând să fie mutate de pe Otopeni pe Băneasa.
Din 15 ianuarie 2025, unele dintre zborurile Wizz Air din București vor fi relocate de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București pe Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu”.
„Această mutare strategică urmărește să ofere opțiuni de călătorie diversificate și să îmbunătățească experiența pasagerilor.
Începând cu data de 15 ianuarie, trei rute care operau anterior către și dinspre Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București vor fi găzduite de Aeroportul Băneasa București. Pasagerii care zboară pe aceste rute sunt rugați să își verifice e-mailul pentru informații detaliate și pentru a confirma noul aeroport de plecare sau de sosire. Pasagerii care și-au achiziționat bilete prin intermediul agențiilor de turism online sunt rugați să ia legătura cu acestea și să confirme modificările”, au transmis reprezentanții companiei.
Citiți și: Lucrările la podul Giurgiu - Ruse, oprite pe durata sărbătorilor
Rutele Wizz Air vizate de această modificare, valabilă din 15 ianuarie, sunt Cracovia - București (luni, miercuri, vineri) și Napoli - București zilnic (zilnic), modificări valabile din 15 ianuarie. De asemenea, aceeași modificare va fi valabilă, din 30 martie, și pe ruta Abu Dhabi - București (luni, miercuri, vineri, duminică).
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană