• Autoritățile pregătesc dublarea taxei pe energia nucleară produsă de centrala de profil de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica (SNN).
• Din această taxă sunt finanțate cheltuielile viitoare de dezafectare a reactoarelor, precum și a investițiilor necesare în facilități definitive de depozitare a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat.
Taxa, care poartă numele oficial de „contribuții ale titularilor de autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear”, are ca bază cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă și comercializată în anul următor de fiecare unitate nuclearoelectrică, relatează Profit.ro.
În prezent, contribuțiile sunt fixate, de aproape 18 ani, la 0,6 euro/MWh, pentru constituirea resurselor financiare necesare dezafectării unităților de producție, respectiv 1,4 euro/MWh, pentru constituirea resurselor financiare necesare amplasării, proiectării, construirii, punerii în funcțiune, exploatării și întreținerii, modernizării, închiderii și monitorizării postînchidere a depozitelor definitive pentru deșeuri radioactive produse prin operarea unităților nuclearoelectrice, pentru activități de cercetare și dezvoltare în vederea susținerii activităților de depozitare definitivă și pentru cheltuieli curente și de capital ale Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR), care încasează taxa.
În primele 9 luni ale anului trecut, Nuclearelectrica a plătit contribuții de peste 76 milioane lei, iar pe parcursul întregului an 2023 – de 101,8 milioane lei.
Un proiect legislativ analizat de Profit.ro propune dublarea contribuțiilor, la 1,2 euro/MWh pentru banii necesari dezafectării și 2,8 euro/MWh pentru depozitare de deșeuri și combustibil nuclear uzat, inclusiv cheltuielile ANDR.
Propunerea vine după actualizarea planului de dezafectare a reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă, prin care au fost făcute estimări de cost pentru o durată de funcționare propriu-zisă de 60 de ani a acestora, ca urmare a retehnologizării, precum și după avansul proiectului de construire a reactoarelor 3 și 4.
Mai multe pe Profit.ro
CITEȘTE ȘI: Energia de la prosumatori a depășit 2.100 de MW, cât trei reactoare nucleare de la Cernavodă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană