• Un nou scandal în care este implicată firma UWS/Blue Planet a apărut și în Capitală.
• USR anunță suspiciuni de licitație „cu dedicație” privind contractul de salubrizare pe 5 ani încheiat de Sectorul 4 cu Asocierea United Waste Solutions SRL (fosta Rosal) – Blue Planet Services SA și anuță că vor face plângere penală. Primăria Sectorului 4 respinge acuzațiile
• Între timp, la Ploiești continuă scandalul legat de fosta companie Rosal, acum Bin Go Solutions, unde aceasta a pierdut contractul cu Primăria cu câteva luni înainte de expirare și a încercat să blocheze în instanță activitatea noului operator de salubritate.
Consiliul Local al Sectorului 4 a ratificat joi, 27 februarie, un contract de salubrizare în valoare de 1,9 miliarde de lei, încheiat cu Asocierea United Waste Solutions SRL (fosta Rosal) – Blue Planet Services SA în urma unei licitații publice. Decizia, care stabilește operatorul de salubritate pentru următorii 5 ani în Sectorul 4, a fost criticată de consilierii USR pentru nereguli privind demararea procesului de licitație, motiv pentru care aceștia anunță depunerea unei plângeri penale, titrează G4media.ro.
Contractul a fost atribuit asocierii – din care face parte compania United Waste Solutions (UWS) – în noiembrie 2024, însă, potrivit consilierilor USR, procedura nu a respectat legea. Conform reglementărilor invocate de ei, caietul de sarcini trebuia aprobat de Consiliul Local înainte de demararea licitației, însă administrația condusă de primarul Daniel Băluță a omis acest pas, continuând procesul fără aprobarea consilierilor. Ocolirea procedurilor indică, în opinia USR, o licitație cu dedicație, stabilindu-se condiții pentru a fi câștigate de o anumită companie, cum ar fi de exemplu ca utilajele să fie în clasa de poluare de minim EURO 4 coborâtă de le EURO 6, cunoscându-se că mașinile de salubritate sunt unele dintre poluatorii din Capitală.
CITEȘTE ȘI: Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „Consilierii locali nu au rezolvat criza gunoiului, au adâncit-o”
Una dintre firmele câștigătoare, United Waste Solutions, este fosta Rosal Grup, o companie aflată în insolvență și cu probleme financiare grave, în faliment nedeclarat și executată silit de creditori, potrivit sursei citate. Aceasta este implicată într-un dosar penal alături de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, și are manageri cu legături directe în administrația Sectorului 4, informații semnalate de jurnaliștii Captura.ro.
Contractul, semnat pentru o perioadă de cinci ani, stabilește și noile tarife pentru serviciile de salubrizare din Sectorul 4, tarife exagerate pentru cetățeni, potrivit lui Paul Ene, liderul consilierilor locali USR.
Tariful pentru gunoi a ajuns la valoarea de 25 lei/persoană, ceea ce înseamnă că o familie cu 2 copii plătește anual 1.200 lei. Sectorul 4 are cel mai mare tarif din București, celelalte sectoare au între 10-16 lei/persoană.
În urma acestor nereguli, consilierii USR au anunțat că vor depune plângere penală la DNA împotriva celor responsabili. Totodată, atrag atenția că locuitorii Sectorului 4 au început să primească notificări privind plata taxei de salubrizare în conturi diferite de cele oficiale ale UWS. În 2023, Sectorul 4 a încheiat un alt contract cu United Waste Solutions, în valoare de 60 de milioane de euro, fără a oferi detalii clare în anunțul de licitație.
Sectorul 4 respinge acuzațiile USR privind licitația pentru salubrizare, susținând că procedura s-a desfășurat conform legii și a fost verificată de instituțiile competente. Potrivit unui comunicat oficial, documentația și procesul de atribuire au fost supuse controlului Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), iar deciziile instanțelor au confirmat legalitatea acestuia. Curtea de Apel București a dat câștig de cauză autorităților locale, respingând contestațiile depuse.
Scandalul salubrității în Ploiești
În acest timp, scandalul salubrității continuă la Ploiești. Fosta companie Rosal, care acum poartă numele de Bin Go Solutions, a pierdut contractul cu Primăria cu câteva luni înainte de expirare și a încercat să blocheze în instanță activitatea noului operator de salubritate. Gunoiul nu a fost ridicat timp de o săptămână, ceea ce a atras amenzi asupra Primăriei.
După ce președintele ANPC a cerut, miercuri, amendă maximă pentru Primăria Ploiești, din cauza cantităților de deșeuri găsite la platformele din oraș și la Halele Centrale, o sancțiune a fost aplicată și de reprezentanții Gărzii de Mediu.
„Garda Naţională de Mediu a sancționat Primăria Municipiului Ploiești cu 60.000 lei ca urmare a gestionarii defectuoase a deșeurilor municipale la nivelul platformelor de precolectare şi la nivelul gospodăriilor populației de pe raza municipiului Ploieşti.
În urma unui control desfăşurat în perioada 21-26 februarie 2025, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Prahova au constatat faptul că Primăria Ploieşti nu a asigurat, conform atribuțiilor ce îi revin, salubrizarea corespunzătoare a oraşului. Astfel, s-a constatat faptul că începând cu data de 17.02.2025 nu s-a mai respectat graficul de colectare a deșeurilor municipale, situație ce a persistat pe toată durata verificărilor până la momentul finalizării controlului. În penultima zi a controlului (25.02), verificările s-au făcut chiar cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova şi în prezența reprezentantului Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești.
„Operatorul Bin Go Solutions fost UWS nu mai are licență și nici dreptul de a ridica gunoiul în Ploiești. Prestarea serviciului, ca să fie tuturor foarte clar, este legată la fel indisolubil de existența licenței de operare. Licența de operare a Bingo Solutions, ROSAL, UWS, sau cum se mai numește, este expirată în data de 30.12.2024. Toată lumea se face că nu există această informație. Autoritățile ne-au confirmat astăzi, pentru că am scris din nou, domne, că le-a expirat licența de operare, sau dacă le-a expirat. Deci Bingo Solutions își asuma răspunderea legală, indiferent care este ea, pentru încălcarea legii. Este treaba lor ce fac. Așa cum am zis, autoritățile ne-au confirmat astăzi că licența de operare este expirată, repet, pe 30.12.2024. Contractul între Adi Deșeuri și Bingo și-a încetat valabilitatea în ianuarie, confirmat de ANRSC, în cursul zilei de astăzi. Cu precizarea scrisă a ANRSC că actul adițional semnat, care tot este invocat că există un contract până pe 14 aprilie sau ceva de genul ăsta, nu poate prelungi contractul. Actul adițional ține doar de schimbarea numelui”, a explicat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, miercuri, 26 februarie.
Acesta ceruse instituirea stării de urgență cauzată de criza gunoiului, solicitare respinsă de Prefectura Prahova marți, argumentând cu răspunsurile primite de la mai multe instituții și de la operatori economici implicați în scandalul salubrității.
„Dincolo de contracte, autorizații și scrisori deschise criza deșeurilor din municipiul Ploiești este o problemă care ar fi fost depășită mai ușor prin așezarea la masa discuțiilor a tuturor celor implicați, în vederea găsirii celei mai bune soluții de moment, pentru una din principalele probleme de interes public: colectarea și depozitarea deșeurilor din oraș. În loc să facă acest lucru, autoritățile locale și companiile de salubritate au ales să își declare război, uitând interesul public și faptul că pe oameni îi interesează să li se ia gunoiul și mai puțin cine li-l ia. În acest moment, actul de reglementare se află în procedură de autorizare (al noului operator de salubritate – n.r.) la APM Mehedinți și, cel mai probabil, va fi emis în aceste zile, după ce APM se va asigura că sunt incluse în documentație toate informațiile legale necesare, iar ulterior firma va putea face demersurile pentru licențiere și va putea presta servicii în Ploiești”, subliniază Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată miercuri dimineață, punctele de vedere oficiale transmise de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene referitoare la criza salubrității din Ploiești. Nanu a criticat în termeni duri administrația locală din Ploieștiului și a cerut demisia directorului ADI Deșeuri.
Gunoiul a început să fie ridicat în Ploiești la mijlocul acestei săptămâni.
CITEȘTE ȘI: CRIZA GUNOIULUI. Garda Națională de Mediu a amendat Primăria Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană