- Compania franceză Chemins de Fer Départementaux (CFD) a cedat 76% din acţiunile Petroutilaj-3DRD, companie românească cu o istorie îndelungată în industria feroviară locală, către Train Europe din Ungaria, care va prelua astfel situl industrial din Prahova.
Acordul privind vânzarea Petroutilaj a fost finalizat în ianuarie 2025, anunță Ziarul Financiar. Train Europe preia obiectivul din Prahova cu scopul de a-l extinde și moderniza, în timp ce CFD îşi va concentra activitatea pe producţia de noi utilaje feroviare, care vor continua să fie fabricate acolo, a transmis compania franceză într-un anunţ pe site-ul instituţiei și citat de aceeași sursă.
Petroutilaj-3DRD a fost fondată în 1899, fiind specializată iniţial în reparaţii pentru echipamente petroliere, după care, în perioada interbelică, și-a extins activitatea către sectorul feroviar. Compania a fost naționalizată în 1948, iar în 2002 a fost privatizată şi listată pe Rasdaq.
3DRD, companie românească specializată în proiectare şi inginerie feroviară, înfiinţată în 2001 de către grupul francez CFD, a preluat în 2016 activităţile feroviare şi uzina companiei Petroutilaj.
Citiți și: Fabrica Bialetti din Plopeni va fi cumpărată de un fond de investiții din Hong Kong
Ziarul Financiar citează date de la Ministerul Finanțelor potrivit cărora, în 2024, compania a înregistrat afaceri de 3,5 milioane lei şi un profit net de peste 664.000 lei, având un număr mediu de 51 de angajaţi.
Sursa foto: Campina TV
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană