• Revolut Business și Danubius Exim au încheiat un parteneriat strategic pentru a crește flexibilitatea comercianților și a rețelelor de retail, ce constă în distribuirea terminalului Revolut Reader către clienții lor din România.
• Compania românească este prima din categoria sa, la nivel global, care a semnat un angajament cu Revolut Business pentru dispozitivul de plăți Revolut Reader și include o flotă inițială de 2.200 de terminale.
„POS”-urile Revolut vor ajunge la 340 de parteneri autorizați ai Danubius Exim, distribuitor de terminale fiscale. Un Revolut Reader costă 40 de euro, + TVA per terminal, iar, în prezent, serviciile de instalare nu implică taxe suplimentare.
Dispozitivul va fi distribuit prin rețeaua națională Danubius, care cuprinde peste 340 de parteneri autorizați, asigurând disponibilitatea la scară largă în toată România.
CITEȘTE ȘI: Revolut lansează abonamente de telefonie mobilă
Comercianții pot utiliza un dispozitiv portabil de plată capabil să accepte atât plăți fizice, cât și virtuale cu cardul, inclusiv cele din portofelele digitale, oricând și oriunde, potrivit Economica.net.
„Prin parteneriatul încheiat cu Danubius, o companie de top în distribuția de dispozitive de plată și terminale fiscale, Revolut Business transformă România în prima piață care găzduiește o astfel de colaborare la nivel global. Acest parteneriat va pune Revolut Reader la dispoziția unui număr mare de retaileri și comercianți cu amănuntul, într-o piață unde avem peste 4,5 milioane de utilizatori.
Cercetările indică faptul că fintech-urile sunt apreciate de sectorul B2B în primul rând pentru ofertele lor inovatoare (55%), iar antreprenorii preferă băncile digitale celor tradiționale datorită eficienței procesării tranzacțiilor (85%),”, a declarat Iulian Boia, Sales Manager Revolut Business România.
„Acest model hibrid face legătura între operațiunile bancare digitale și operațiunile fizice de retail, oferind companiilor o modalitate mai inteligentă, mai rapidă și mai transparentă de a se dezvolta. România devine astfel una dintre primele țări care facilitează o astfel de colaborare”, a declarat Velin Ganev, CEO Danubius Exim.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană