-
Doi tineri au fost reținuți, la Ploiești, în urma unui scandal cu focuri de armă produs într-un parc din municipiu, acum câteva seri.
-
Totul ar fi pornit de la o ceartă între adolescenți, dar situația s-a complicat în momentul în care în sprijinul unei tabere au venit indivizi înarmați cu pistoalele Airsoft pe care nu au ezitat să le și folosească.
Pistoalele ar fi fost utilizate de doi tineri de 18, respectiv 20 de ani, chemați de câțiva minori care intraseră în conflict cu alt grup aflat în același parc.
„La data de 8 iunie 2025, în jurul orei 20:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost împușcat cu un pistol de tip airsoft, în municipiul Ploiești.
În baza sesizării, de urgență, polițiștii s-au deplasat în locul sesizat, respectiv într-un parc din zona de vest a municipiului, unde a fost identificat tânărul în cauză, în vârstă de 17 ani, din municipiul Ploiești.
Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce se afla împreună cu mai mulți prieteni, în parc, ar fi fost abordat de un alt grup de tineri, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, care ar fi adoptat un comportament agresiv, încercând să creeze un conflict verbal și să incite la scandal, amenințând că vor fi chemate și alte persoane.
La scurt timp, la fața locului au venit mai multe persoane, conflictul verbal fiind reluat.
Ulterior, doi dintre tinerii apăruți la fața locului ar fi scos câte un pistol de tip Airsoft, trăgând în direcția persoanei în cauză, provocându-i leziuni la nivelul membrelor și trunchiului”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.
Citiți și: VIDEO / Percheziții în Boldești-Scăeni și în trei comune prahovene, după un scandal într-un restaurant din Gura Vitioarei
Victima a primit îngrijiri de specialitate, în timp ce polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au început cercetările la fața locului, stabilind, după analizarea proiectilelor găsite la fața locului, că rănile băiatului fusese provocate cu arme de tip Airsoft, care nu necesită a fi autorizate.
„De îndată, au fost efectuate verificări, fiind identificați cei doi tineri, de 22 și 19 ani, din Cocorăștii Colț, respectiv Filipeștii de Târg.
În dimineața de 10 iunie a.c., polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Ploiești, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la domiciliile celor doi, fiind găsite și ridicate cele două pistoale de tip Airsoft, precum și alte mijloace materiale de probă”, a mai precizat sursa citată.
Suspecții au fost reținuți, iar ulterior au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Foto: IJP Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană