• Deficitul balanței de plăți la capitolul turism a atins un nivel record anul trecând, ajungând la aproximativ 5 miliarde euro, în baza datelor statistice ale Băncii Naționale a României.
• Pentru anul în curs deficitul ar putea crește, după ce experții de la Colliers au estimat că după primele luni din an, sumele lăsate de români pentru vacanțele în străinătate sunt și mai mare decât în 2024.
Primele patru luni din 2025 au adus cheltuieli de peste 3 miliarde de euro pentru vacanțe în străinătate, cu un avans de 15% față de anul trecut, conform unei analize Colliers.
Tendința de consum activ în turism transformă atât comportamentul românilor, cât și peisajul investițiilor în retail și turism. Deficitul balanței turistice continuă să se adâncească, potrivit Termene.ro.
CITEȘTE ȘI: Coolcation: Vacanțele preferate de către cei care vor răcoare
Vacanțele românilor în străinătate devin tot mai costisitoare, dar și mai sofisticate. În primele patru luni din 2025, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii în afara țării, potrivit unei analize Colliers pe baza datelor Băncii Naționale a României (BNR).
Această sumă reprezintă o creștere de 15% față de perioada similară din 2024 și conturează perspectiva unui nou record anual de peste 11 miliarde de euro, depășind astfel nivelul de 9,6 miliarde euro din 2024.
Cheltuieli record
Călătoriile externe nu mai sunt doar escapade relaxante, ci devin experiențe de consum elaborate.
În 2024, românii au cheltuit cele mai mari sume în Germania și Italia – fiecare cu peste 1 miliard de euro, potrivit datelor Eurostat privind balanța de plăți la capitolul călătorii. Pe următoarele locuri se află Olanda (aproape 700 de milioane de euro), Spania și Franța (aproape 600 de milioane fiecare). Aceste valori reflectă nu doar turismul de agrement, ci și deplasările în interes de afaceri sau vizitele la rude din diaspora.
Potrivit Lianei Dumitru, Director Retail Agency la Colliers, „Românii devin consumatori activi, care cumpără, descoperă locuri noi și investesc în experiențe. Această tendință transformă centrele comerciale din orașele turistice în adevărate zone de lifestyle”.
Turismul intern crește mai lent
Turiștii români nu se mai limitează la cumpărături clasice. Ei caută produse artizanale, cafenele tematice și spații culturale. Comerțul modern se mută tot mai mult în zone turistice, iar mall-urile sunt completate sau încălcate de concepte integrate de entertainment și relaxare.
În paralel, turismul intern înregistrează o creștere de 1% a numărului de nopți petrecute în unități de cazare în primele patru luni ale anului, consolidând un trend pozitiv post-pandemie. În 2023, turismul intern a atins cel mai bun an din ultimele trei decenii, iar 2025 ar putea depăși acest reper, dacă tendința se menține.
2025 se conturează ca un an de referință pentru turismul românesc, atât extern, cât și intern. Evoluția cheltuielilor pentru vacanțe reflectă o schimbare profundă în mentalitatea consumatorilor români, iar efectele economice se vor resimți pe termen lung. Pe fondul acestor transformări, se creează oportunități semnificative pentru dezvoltatorii imobiliari și investitorii în retail turistic.
Deficitul comercial al turismului și în spații comerciale
Turismul extern acutizează deficitul balanței de plăți la capitolul „călătorii”, o vulnerabilitate structurală a economiei românești. Cu toate acestea, el devine și un catalizator pentru investiții în spații comerciale și proiecte imobiliare cu profil mixt: retail, turism și cultură.
Colliers estimează pentru 2025 livrări de peste 190.000 metri pătrați de spații comerciale moderne, multe dintre acestea în orașe turistice. Investitorii vizează zone cu potențial pentru retail experiențial: promenade reamenajate, piețe centrale sau centre istorice (Brașov, Oradea, Sibiu), unde brandurile internaționale și conceptele de lifestyle se dezvoltă accelerat.
Liana Dumitru, Director Retail Agency la Colliers, subliniază: „Tot mai multe inițiative de retail experiențial apar în stațiuni montane sau pe litoral. Clienții, în special turiștii, vor o experiență completă, nu doar cumpărături”.
Mai multe pe Termene.ro
Compania ploieșteană Termene.ro, platforma care oferă informaţii despre firmele din România, este cel mai important agregator de date din domeniul economic.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană