• Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova a ajutat, de la începutul anului până la finalul lunii iunie, 2763 de persoane să-și găsească un loc de muncă.
• Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.645 au peste 45 de ani.
Până la sfârșitul lunii iunie 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Prahova, au fost încadrate în muncă 2763 persoane, dintre care 1.391 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1645 au peste 45 de ani, 426 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 153 au între 35 și 30 de ani, 188 sunt tineri între 25 şi 30 ani (111 tineri NEET), iar 351 sunt tineri sub 25 de ani ( 284 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.241 provin din mediul urban, iar 1.522 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale și școala de ucenici (872), urmate de cele cu studii liceale (786). Numărul celor cu studii gimnaziale este de 630, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 282.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Prahova, 996 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Prahova.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Până la 30 iunie, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6.523 persoane.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană