- Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce monitorizează piața, ca urmare a introducerii noilor cote de TVA.
- Acesta spune că vor fi investigate situaţiile în care creşterile de preţuri sunt „neobişnuit de mari”.
Consiliul Concurenței va monitoriza evoluția prețurilor, ca urmare a aplicării noilor cote TVA, de la 1 august. Bogdan Chiriţoiu se aşteaptă ca o parte din majorarea TVA să fie „absorbită”, în cazul alimentelor, de către lanţurile de magazine care au anunţat deja reduceri sau menţinerea unor preţuri.
„Noi monitorizăm pieţele. Monitorizăm, tradiţional, alimentele şi carburanţii, acestea sunt cele la care ne uităm în primul rând şi de unde primim date constant, avem şi un monitor al preţurilor. Deci la aceste pieţe ne uităm în mod regulat, dacă vor fi semnale de alarmă, ne vom uita şi la celelalte pieţe. Ce căutăm sunt exemple de situaţii în care comercianţii au profitat, au speculat momentul şi au crescut preţurile cu mai mult decât ar fi justificat de creşterile acestea de taxe. Deci, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari, acele situaţii le vom investiga. În rest, o să monitorizăm. La ce ne aşteptăm? La combustibili, fiindcă aşa funcţionează acea industrie, schimbările de taxe se văd imediat în preţ, asta s-a întâmplat de fiecare dată, atât creşteri, cât şi scăderi de taxe, la benzinării, astea se văd imediat în preţ.
În rest, ne aşteptăm ca creşterea de TVA să fie absorbită parţial, sau compensată parţial de lanţurile de magazine. Am mai avut situaţii în care undeva două treimi din variaţia de TVA se ducea în preţ, dar o treime era reţinută de lanţurile de magazine. Primele semne arată tot ceva de acest gen, am văzut o serie de lanţuri care au făcut anunţuri că nu vor creşte preţurile la alimente în perioada următoare sau vor face anumite reduceri pentru consumatori. Până acuma, lucrurile sunt în zona în care ne aşteptam, dar evident că e pre devreme. Noi vom culege, pe zona de alimente, date la sfârşitul primei săptămâni din august şi o să ne ia o săptămână-două să le procesăm, deci vom avea primele concluzii în a treia săptămână a lunii august. Comparaţiile, pentru alimente, le facem cu preţurile din iunie, dinainte de anunţul Guvernului. Vă daţi seama, la unele produse sezoniere sunt fluctuaţii naturale, dar sunt şi preţuri care, în principiu, neinfluenţate de taxe, ar trebui să fie constante şi acolo putem mai uşor să facem comparaţiile”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, citat de News.ro.
De la 1 august, TVA a crescut de la 19% la 21%, iar cotele reduse de 5% şi 9% au fost înlocuite cu una de 11%, fiind una dintre măsurile de austeritate pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament.
Citiți și: Normele de aplicare a sistemului fiscal cu două cote de TVA, valabile de astăzi în România, au fost publicate
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană