• Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) a transmis un mesaj prin care propune majorarea valorii tichetelor de masă.
• „Este o măsură cu efecte pozitive în lanț, care menține locuri de muncă și stimulează consumul în economie”, spun reprezentanții organizației.
Majorarea valorii tichetelor de masă la 50 de lei reprezintă o decizie necesară într-un context economic marcat de inflație, presiune pe costurile de trai și dificultăți tot mai mari pentru mediul de afaceri. Ajustarea vine ca un răspuns pragmatic la nevoia de a sprijini puterea de cumpărare a angajaților, dar și de a susține stabilitatea companiilor într-o perioadă de dezechilibru economic, potrivit Economica.net.
Creșterea valorii nominale a tichetelor nu presupune o povară suplimentară pentru bugetul public, fiind o măsură care conduce la multiple rezultate benefice: impulsionează consumul intern, contribuie la colectarea mai eficientă a taxelor și impozitelor și reduce economia informală. În același timp, tichetele de masă rămân cel mai utilizat și apreciat beneficiu extrasalarial din România, cu un rol esențial în motivarea și retenția angajaților.
Efectele sunt imediate și măsurabile: veniturile nete ale salariaților cresc, companiile câștigă în productivitate și loialitate. Într-o economie în care competitivitatea depinde tot mai mult de capitalul uman, astfel de măsuri contribuie la echilibru și la consolidarea încrederii între stat, angajatori și angajați.
Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) a transmis, la rândul său, un mesaj de susținere pentru această măsură:
„Majorarea valorii tichetului de masă este o decizie care sprijină angajații, dar și întregul lanț economic – de la producători locali până la restaurante și unități de alimentație publică. Este o măsură așteptată, cu efecte pozitive în lanț, care menține locuri de muncă și stimulează consumul în economie”, declară reprezentanții Organizației Patronale HORA.
Majorarea valorii tichetelor de masă, impact real asupra pieței muncii
În prezent, tichetele de masă sunt folosite de aproximativ 3 milioane de angajați, iar acestea au devenit, de-a lungul timpului, un element esențial al pachetului de beneficii oferit de companii, cu un rol important în motivarea și stabilizarea forței de muncă.
Valoarea actuală a tichetului de masă, de 40,18 lei, stabilită prin OUG nr. 69/2023, nu mai corespunde realităților economice curente. Costul unei mese de prânz, indiferent de locul de achiziție, a crescut semnificativ în ultimul an, atingând o medie de aproximativ 55 de lei în mediul urban, cu variații între 35 și peste 80 de lei în restaurante.
Creșterea valorii maxime la 50 de lei răspunde nevoii reale a angajaților de a-și menține puterea de cumpărare într-un context economic dominat de inflație și scăderea consumului, dar aduce în același timp un avantaj competitiv și angajatorilor, care pot astfel să își fidelizeze echipele și să mențină un climat de stabilitate în companii.
Cifrele din piață confirmă eficiența adoptării acestei măsuri
Analizele economice recente confirmă efectele favorabile ale majorării valorii tichetelor de masă. Un studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) în 2024 arată că fiecare leu acordat prin cardurile de masă generează 2,63 lei suplimentari în PIB, demonstrând rolul esențial pe care acest instrument îl are în stimularea economiei și în susținerea consumului fiscalizat.
Tichetele de masă s-au dovedit a fi și un mecanism fiscal eficient, contribuind la creșterea gradului de colectare a impozitelor și la reducerea economiei informale. Utilizarea lor exclusivă la comercianți autorizați limitează tranzacțiile nefiscalizate și asigură o circulație transparentă a banilor în economie.
Datele disponibile arată că una din două companii din România oferă carduri de masă, acestea devenind un element central în strategiile de motivare și retenție a personalului. Bugetele dedicate beneficiilor extrasalariale s-au dublat în ultimii șase ani, înregistrând o creștere de 17% în 2024 și o estimare de +10% pentru 2025, potrivit unui studiu al unei companii emitente de tichete de masă.
Cele mai consistente investiții în astfel de programe se regăsesc în sectorul financiar, asigurări, IT & Software, industrie și comerț, în timp ce domeniile sănătate și asistență socială alocă bugete semnificativ mai reduse.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană