Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

anaf amenzi plafonare adaos comercial alimente
Categorie: Economic
  • Antifrauda a anunțat rezultatele verificărilor derulate în ultimele luni, la operatori economici, pentru depistarea cazurilor în care nu este respectată plafonarea adaosului la unele alimente de bază.
  • Amenzile aplicate au ajuns la aproape 18.000.000 de lei, cele mai multe sancțiuni fiind date unor hipermarketuri.

Controalele ANAF au început încă din august și, avertizează inspectorii, vor continua și în perioada sărbătorilor, „având în vedere tendința unor operatori
economici de a majora prețurile în perioadele cu consum intens”. Acțiunea urmărește verificarea modului de aplicare a plafoanelor de adaos comercial prevăzute de OUG nr. 67/2023; analiza structurii prețurilor practicate de operatorii economici pe întreg lanțul de aprovizionare; identificarea practicilor comerciale neconforme și a eventualelor mecanisme de eludare a cadrului legal; protejarea intereselor consumatorilor finali, în special în perioade cu presiune ridicată asupra prețurilor produselor de bază.

„Echipele operative ale DGAF au verificat până în prezent 19 operatori economici din domeniile procesării, distribuției, importurilor și achizițiilor intracomunitare, în principal operatori economici de retail și hipermarketuri și punctele de lucru aparținând acestora, fiind analizate fluxurile comerciale aferente produselor supuse plafonării adaosului comercial.

În urma verificărilor efectuate de către inspectorii antifraudă, au fost constatate o serie de situații de nerespectare a plafonului de adaos comercial, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 17.800.000 de lei (din care 10 amenzi aplicate la hipermarketuri)”, precizează reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Ce spune legea

Potrivit OUG nr. 67/2023, plafonarea adaosului comercial se aplică pentru mai multe categorii de produse alimentare de bază, destinate consumului populației. Este vorba despre:

  • Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300 - 500 grame, fără specialităţi
  • Lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT
  • Brânză telemea de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  • Făină albă de grâu "000" până la 1 kg
  • Mălai până la 1 kg
  • Ouă de găină calibrul M
  • Ulei de floarea-soarelui până la 2 l
  • Carne proaspătă pui
  • Carne proaspătă porc
  • Legume proaspete vrac
  • Fructe proaspete vrac
  • Cartofi proaspeţi albi vrac
  • Zahăr alb tos până la 1 kg
  • Smântână- 12% grăsime
  • Unt până la 250 grame
  • Magiun până la 350 grame

Citiți și: ANAF a amendat firmele de ride-sharing cu peste 3 milioane de lei. Peste 12.000 de mașini, suspendate!

„Pentru aceste produse, operatorii economici din lanțul de producție, distribuție și retail au obligația de a respecta limitele maxime de adaos comercial stabilite prin actul normativ. Nerespectarea prevederilor OUG nr. 67/2023 atrage răspunderea contravențională, conform dispozițiilor actului normativ, și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 100.000 lei și 2.000.000 lei, în funcție de gravitatea faptei”, au avertizat inspectorii ANAF.

Controalele continuă, fiind vizați în special operatori retail și hipermarketuri, operatori care realizează operațiuni de import și achiziții intracomunitare, întreg fluxul comercial la operatori cu risc fiscal ridicat.

Back To Top