• România și alte state membre UE vor extinderea etichetării obligatorii a originii la „cât mai multe produse alimentare posibil”.
• Semnatarii inițiativei subliniază și necesitatea de a lua în considerare indicarea țării de origine, mai degrabă decât „o origine supranațională, cum ar fi «UE» sau «non-UE», care răspunde doar parțial cererii consumatorilor de transparență”.
Aceasta este solicitarea adresată Comisiei Europene de către un grup de țări ale UE, condus de Franța, în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit al UE, care se desfășoară la Bruxelles, scrie agenția Ansa, citată de Rador și G4Media.
Discuția informală pe marginea punctelor „diverse” a fost promovată de Paris cu sprijinul delegațiilor Austriei, Bulgariei, Spaniei, Finlandei, Portugaliei, României, Slovaciei și Sloveniei.
În timpul dezbaterii Consiliului Agrifish, Italia ș-a exprimat în favoarea etichetării obligatorii a unui număr cât mai mare de produse alimentare, avertizând în același timp împotriva unor sisteme de etichetare pe care le-a descris ca fiind „înșelătoare”, cum ar fi Nutriscore, care riscă „să influențeze alegerile cetățenilor”.
Nutri-Score este un sistem de etichetare nutrițională lansat inițial în Franța și inspirat de modelul Agenției pentru Standarde Alimentare din Regatul Unit. Printr-un cod de culori de la verde (A) la roșu (E), sistemul își propunea să ofere consumatorilor o metodă rapidă de a identifica produsele mai sănătoase. Cu toate acestea, reacțiile la nivel european au fost împărțite.
Țări precum Franța, Belgia, Germania, Luxemburg, Olanda, Spania, Elveția și Portugalia au adoptat sistemul în mod voluntar.
Italia și alte state au contestat vehement Nutri-Score, argumentând că discriminează produse tradiționale, cum ar fi uleiul de măsline, brânzeturile maturate și mezelurile, afectând economia locală.
CITEȘTE ȘI: Proiect de lege: Etichete digitale prin coduri QR pentru produsele cosmetice
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană