Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

milioane lei, cardurile educationale, tichete sociale, copii, Ministerul investitiilor si proiectelor europene
Categorie: Economic

• Tichetele sociale pe suport electronic, destinate sprijinului educațional pentru preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat, au fost încărcate cu 310,2 milioane de lei pentru anul școlar 2025-2026, potrivit datelor transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Măsura de acordare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, destinată preșcolarilor și elevilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, reglementată de OUG nr. 83/2023, cu modificările și completările ulterioare, a inclus plăți aferente atât anului școlar 2024-2025, cât și anului școlar 2025-2026. Pentru anul școlar 2024-2025 a fost încărcată suma de 57.464.000 lei, corespunzătoare unui număr de 114.928 beneficiari, iar pentru anul școlar 2025-2026 a fost încărcată suma de 310.206.000 lei, aferentă unui număr de 620.412 beneficiari”, precizează ministerul, într-un răspuns pentru Agerpres.

Cardurile educaționale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, și continuă măsurile implementate anterior prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020.

Ministrul Dragoș Pâslaru spunea că, în total, sunt 209.696 de copii nou eligibili, ceea ce înseamnă că ar mai rămâne încă 87 de mii de carduri de emis și de încărcat. În total, încă 43,5 milioane de lei.

Cine beneficiază de carduri educaționale

Preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial beneficiază și în anul școlar 2025-2026 de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023.

Ce se poate cumpăra cu tichetele pentru sprijin educațional

Cardurile de 500 de lei pot fi folosite pentru rechizite și îmbrăcăminte.

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

Sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an, potrivit Edupedu.ro.

Foto: ilustrație (RomâniaTV)

CITEȘTE ȘI: Revolut a depășit Banca Transilvania în ceea ce privește numărul utilizatorilor de carduri

Back To Top