• Cancelaria prim-ministrului anunță o reducere totală a cheltuielilor de 9.968.676 de lei în 2025, reprezentând o diminuare de 23,7% față de anul precedent.
• O mare parte a economiilor provine din optimizarea transportului și a resurselor umane.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, din economia totală de aproape 10 milioane de lei, suma de 8,4 milioane de lei - adică 84% - a fost generată în cele șase luni de mandat ale noii conduceri.
„Semestrul al II-lea al anului 2025 înregistrează cheltuieli de 12,7 milioane de lei, cu 39,9% mai puțin decât în semestrul al II-lea al anului 2024 (21,1 milioane de lei) și cu 41,1% sub nivelul din semestrul al II-lea al anului 2023 (21,5 milioane de lei). În prima jumătate a anului 2025, reducerea față de 2024 a fost de 7,4%”, se arată în comunicat.
Reduceri semnificative în transport la Cancelaria Primului Ministru
Una dintre cele mai importante realizări o reprezintă optimizarea cheltuielilor de transport, precizează sursa citată.
Începând din vara anului 2025, Cancelaria a renegociat și, ulterior, a reziliat contractele de asigurare a serviciilor de transport cu RA-APPS, rezultând în economii substanțiale:
- Reducerea numărului de autovehicule de la 30 la 17
- Eliminarea serviciilor de transport cu șofer inclus, pentru fiecare demnitar, astfel că în prezent toți demnitarii își conduc singuri autovehiculele de serviciu
- Tranziția de la contractul de transport persoane cu RA APPS (mașină + șofer) la contractul de leasing operațional pentru 17 autovehicule Dacia (fără șofer) a generat o reducere semnificativă a costului lunar.
Principalele cheltuieli făcute de Cancelaria Prim-Ministrului
Conform principiului Pareto, câteva categorii majore concentrează majoritatea economiilor realizate.

- Indemnizațiile de delegare și detașare reprezintă cheltuielile cu diurna și cazarea aferente deplasărilor interne și externe ale personalului Cancelariei, inclusiv demnitari.
- Alte cheltuieli reprezintă cheltuieli pentru amenajare și organizare evenimente oficiale (logistică, servicii tehnice, sonorizare, catering), precum și costuri conexe, respectiv workshop-uri, materiale de informare, conferințe, servicii legislative, întreținere echipamente și alte cheltuieli specifice
- Cheltuielile de protocol cuprind: aprovizionarea și servirea de produse alimentare și băuturi pentru activitățile protocolare ale cabinetelor demnitarilor, mesele oficiale și logistica aferentă acestora, serviciile de protocol la Salonul Oficial C din cadrul CNAB (primirea oficialităților), precum și alte materiale de protocol (aranjamente florale, materiale de reprezentare).
Evoluția lunară a cheltuielilor
Efectele măsurilor de eficientizare sunt vizibile în mod deosebit în a doua jumătate a anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024.
Reducerea medie în perioada iulie-decembrie 2025 a fost de 39,9% comparativ cu 2024, demonstrând impactul pozitiv al măsurilor implementate.
Optimizarea resurselor umane
Reorganizarea formală, anunțată public de Șeful Cancelariei pe 18 iulie 2025, prevede reducerea numărului total de posturi de la 176 la aproximativ 105 (reducere de 40%), cu o economie estimată de circa 850.000 lei pe lună: 615.000 lei din reducerea aparatului demnitarilor și circa 235.000 lei din eficientizarea corpului de funcționari. Această reorganizare nu a putut fi implementată până la această dată, întrucât se așteaptă semnarea proiectului de reorganizare de către Secretarul General al Guvernului.
Situația detaliată din statul de funcții este următoarea:
a) Situația completă a posturilor - ianuarie 2026 vs. ianuarie 2025 vs. ianuarie 2024

b) Situația posturilor vacante - ianuarie 2026

Din datele prezentate rezultă că, în ianuarie 2026, din cele 176 de posturi prevăzute în statul de funcții, doar 117 sunt efectiv ocupate (66,48%), 59 sunt vacante (33,52%); dintre acestea 13 sunt temporar vacante (detașări, suspendări, concedii fără plată), iar 5 sunt temporar ocupate. Cea mai semnificativă reducere s-a produs la nivelul personalului contractual din cabinetele demnitarilor: de la 42 de persoane (ianuarie 2025) la doar 19 (ianuarie 2026), ceea ce înseamnă o scădere de 55%, cu 35 de posturi vacante din totalul de 54. Numărul demnitarilor activi a scăzut de la 19 la 14, cu 7 posturi vacante din 21. Corpul funcționarilor publici a rămas relativ stabil, de la 61 la 63 persoane active.
Comparativ cu ianuarie 2024, reducerea este și mai pronunțată: de la 142 la 117 persoane active (-17,61%). Numărul total de posturi s-a redus de la 180 (ianuarie 2024) la 176 (ianuarie 2025 și 2026), iar rata de ocupare a scăzut de la 78,9% la 66,48%.
Concluzii și perspectivă
Economia de aproape 10 milioane lei reprezintă bani publici care pot fi redirecționați către servicii esențiale pentru cetățeni. Reducerile nu se limitează la comparația cu anul 2024. Cheltuielile totale realizate de Cancelaria Primului Ministru în anul 2025 (32,1 milioane lei) sunt cu 8,2 milioane lei sub nivelul anului 2023 (40,3 milioane lei), reprezentând o scădere de 20,3%.
Datele prezentate în acest comunicat sunt generate din înregistrările financiar-contabile întocmite de Cancelaria Prim-Ministrului.
CITEȘTE ȘI: Controale ANAF 2026: La ce să mai fie atente firmele
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană