• Intențiile de angajare ale companiilor cresc la nivel global, cu excepția României care rămâne singura țară cu o previziune netă negativă de angajare în trimestrul al doilea, potrivit unui sondaj.
• La noi, numărul angajatorilor care anticipează reducerea numărului de salariați îl depășește pe cel al companiilor care planifică angajări.
România este singura țară cu o previziune netă negativă de angajare, potrivit celui mai recent sondaj ManpowerGroup privind perspectivele de angajare, realizat în rândul a peste 41.700 de angajatori din 42 de țări și analizat de Profit.ro.
Aceasta înseamnă că există mai mulți angajatori care se așteaptă să își reducă numărul de salariați în următoarele trei luni, comparativ cu angajatorii care intenționează să își crească personalul.
Datele pentru al doilea trimestru au fost colectate între 1 ianuarie și 3 februarie, înainte de declanșarea conflictului din Iran. Constatările sondajului reflectă sentimentul angajatorilor la momentul colectării datelor și este posibil să nu surprindă impactul potențial al evenimentelor ulterioare, arată ManpowerGroup.
La nivel global, previziunea netă de angajare pentru trimestrul al doilea este de 31%, în creștere cu șase puncte procentuale față de trimestrul precedent și cu șapte puncte procentuale față de perioada similară din 2025, marcând cea mai puternică valoare începând cu trimestrul al treilea din 2022.
În timp ce 45% dintre organizații intenționează să își mărească personalul în următorul trimestrul, 40% spun că vor păstra numărul actual de angajați, iar 13% anticipează reduceri de personal (o îmbunătățire de trei puncte procentuale față de trimestrul trecut). Doar 2% dintre angajatori rămân nesiguri de intențiile lor de angajare, în scădere de la 4% în trimestrul trecut, ceea ce semnalează că incertitudinea economică începe să se diminueze, potrivit ManpowerGroup.
Pe regiuni, companiile din Asia-Pacific figurau cu cele mai ridicate intenții de angajare, cu o previziune netă de angajare de 39% pentru trimestrul al doilea, în creștere atât față de trimestrul anterior, cât și raportat la trimestrul al doilea din 2025.
România (-5%) și Slovacia (3%) înregistrează cele mai slabe valori atât în regiune, cât și la nivel global.
Previziunea netă de angajare în România este în scădere cu 13 puncte procentuale comparativ cu al doilea trimestru din 2025, cel mai abrupt declin în rândul celor 42 de țări analizate.
Mai multe pe Profit.ro.
CITEȘTE ȘI: Tot mai puțini români interesați de un loc de muncă în străinătate, în contextul internațional incert
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană