• Un proiect legislativ recent prevede că fabricile de procesare carne, nutrețuri și fertilizanți vor avea protecție în fața construcțiilor rezidențiale noi.
• În prezent, există peste 721 de procese aflate pe rol ca urmare a neclarităților și incorectitudinii dispozițiilor legale în vigoare.
Fabricile de procesare carne și nutrețuri, stațiile de incubare precum și producătorii sau distribuitorii de fertilizanți agricoli vor beneficia de aceeași protecție, prevăzută acum de lege, în fața construcțiilor rezidențiale noi, conform unui proiect legislativ adoptat de către Senat.
În prezent sunt interzise autorizarea și construirea clădirilor destinate locuințelor și altor obiective socio-economice în zona de protecție sanitară a fermelor de creștere a animalelor, abatoarelor, construcțiilor și amenajărilor anexe ale exploatațiilor agricole, fermelor de pomi, de viță de vie și de cercetare.
Inițiatorii proiectului, aleși PNL și PSD, arată însă că „la acest moment există foarte multe cazuri în care fermierilor li se solicită reducerea sau încetarea activității din cauza nerespectării principiului”.
„În cele mai multe cazuri se emit autorizații de construcții ale imobilelor cu destinație de locuință fără a se ține cont de faptul că acestea se construiesc în zonele de protecție a fermelor existente. Există și cazuri în care autoritățile locale nu țin cont de construcțiile cu destinație de fermă de creștere animale existente la granița județului vecin”, susțin autorii proiectului consultat de Profit.ro.
Potrivit acestora, pe lângă nenumăratele plângeri depuse la Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, care în cele mai multe cazuri se finalizează cu măsuri în sarcina operatorului, există peste 721 de procese aflate pe rol ca urmare a neclarităților și incorectitudinii dispozițiilor legale în vigoare.
Proiectul prevede extinderea acestor prevederi la fabricile și instalațiile conexe industriei, respectiv la:
- fabricile de procesare carne și nutrețuri combinate, precum și incubațiile sau alte instalații similare;
- unități de producție sau distribuție de fertilizanți agricoli, cu condiții stricte de autorizare și control de mediu.
Proiectul mai prevede și implicarea Ministerului Agriculturii, alături de cel al Sănătății, în normele care trebuiesc respectate de către fermierii din sectorul zootehnic conform legislației privind protejarea exploatațiilor agricole.
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie adoptat de deputați și promulgat de șeful statului.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană