Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

masinile avariate, Romania, autoturisme, reparatii,
Categorie: Economic

• Peste jumătate (58,2%) dintre mașinile verificate în România prin rapoarte de istoric auto au înregistrat daune în trecut, iar 1,3% dintre acestea au suferit avarii grave, cu costuri de cel puțin 50% din valoarea de piață a vehiculului, arată datele unui studiu realizat de compania carVertical.

„O pondere semnificativă a mașinilor (58,2%) analizate în România prin intermediul rapoartelor de istoric auto au fost avariate în trecut. Daunele estetice minore nu afectează starea tehnică a mașinilor, dar pe drumurile românești întâlnim și vehicule care au fost implicate în accidente grave în trecut. În unele cazuri, astfel de mașini sunt avariate într-o țară, reparate ieftin și apoi vândute în alta”, arată studiul.

Compania de date auto carVertical a realizat analiza pentru a determina câte mașini verificate în România au fost grav avariate în trecut, inclusiv vehicule pe care asigurătorii le-au considerat pierderi economice totale.

Conform sursei citate, 1,3% din totalul mașinilor avariate care au fost verificate în România aveau daune în valoare de cel puțin 50% din valoarea de piață a vehiculului.
„Asta înseamnă că daunele de acest tip suferite de modele din clasa economică (Dacia, Renault, Peugeot, etc) se pot ridica la câteva mii de euro, în timp ce reparațiile pentru mărcile premium precum BMW sau Mercedes-Benz pot ajunge cu ușurință la zeci de mii de euro”, arată studiul.

În același timp, 91,7% dintre mașinile avariate care au fost verificate în România au avut daune de sub 20% din valoarea lor. Prin urmare, vasta majoritate a înregistrărilor de daune au fost pentru cazuri relativ minore. Chiar și așa există riscul de a da peste vehicule grav avariate pe piața second-hand.

În multe cazuri, repararea mașinilor grav avariate este nejustificată din punct de vedere economic. Acest lucru încurajează vânzătorii necinstiți să efectueze reparații ieftine, folosind piese de calitate inferioară și să ascundă adevăratul istoric al vehiculului de cumpărători.

„După un accident, asigurătorii le oferă deseori proprietarilor posibilitatea să aleagă între repararea mașinii sau acceptarea despăgubirilor. Unii vânzători profită de această oportunitate acceptând despăgubirile și păstrând mașina pe care ulterior o repara cât mai ieftin posibil pentru a o vinde rapid”, a afirmat Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical.

Legislație europeană neunitară privind mașinile avariate

În România, un vehicul este declarat oficial pierdere totală atunci când costul estimat al reparației depășește valoarea de piață a vehiculului la momentul accidentului. Această definiție este clar stabilită în legislația națională și nu se bazează pe praguri procentuale fixe.

Comercianții de vehicule cumpără uneori mașini grav avariate la licitații, le repară ieftin și le exportă în alte țări unde istoricul lor de accidente este mai greu de urmărit, mai arată studiul citat de Agerpres.

Analiza mai arată că există o afluență de anunțuri de vânzare pentru mașini importate din Statele Unite, pe piața europeană, dar care au suferit daune majore, fără detalii despre istoricul lor. În același timp, numărul dealerilor care verifică istoricul mașinilor este în creștere, acest lucru fiind datorat în parte și dorinței de a se proteja de vehicule care au suferit avarii grave.
Comerțul transfrontalier cu mașini care au fost declarate daună totală funcționează astăzi într-o zonă gri din punct de vedere al reglementărilor, precizează autorii studiului. În același timp, nu există un sistem european unificat care să permită urmărirea istoricului vehiculelor peste granițe, afirmă autorii studiului.

Țările cu cele mai mari proporții de mașini care au suferit avarii în valoare de peste jumătate din valoarea lor de piață sunt Italia (7,8%), Germania (7,7%), Suedia (5,8%) și Spania (4,5%).
Germania a înregistrat și cea mai mică pondere de mașini cu daune minore (de până la 20% din valoarea vehiculului) dintre toate țările analizate - doar 68%. Acest segment de daune a ajuns la 77,2% în Italia, 80% în Suedia și 83,2% în Spania.

CITEȘTE ȘI: RAR a declarat neconforme peste 38% dintre mașinile verificate anul trecut în trafic

Back To Top