• Guvernul a reglementat modul în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia creanțele bugetare ale unor societăți cu capital majoritar sau integral de stat.
• Două ordonanțe de urgență adoptate astăzi vor permite statului să își poată urmări interesele strategice, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Cele două ordonanțe de urgență adoptate joi, de Guvern, reglementează modul în care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia creanțele bugetare ale unor societăți cu capital majoritar sau integral de stat, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă.
„Una dintre ordonanțe reglementează cadrul general de preluare de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor creanțe bugetare restante aflate în administrarea ANAF asupra unor societăți cu capital majoritar sau integral de stat declarate ca fiind de interes strategic. Ordonanța clarifică mecanismul de preluare a creanțelor. Este vorba de creanțe bugetare, adică impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesoriile acestora, precum și alte creanțe aflate în administrarea instituțiilor statului sau instituțiilor de credit cu capital majoritar sau integral de stat asupra societăților”, a spus Ioana Dogioiu.
Creanțele care fac obiectul preluării de către AAAS se stabilesc prin hotărâri de guvern.
„Pentru ca AAAS să poată face această nouă misiune, a fost necesară și o ordonanță de urgență, pentru ca ea să aibă un anumit tip de reorganizare. Sunt doi pași importanți pentru ca pe viitor statul să își poată gestiona mai bine resursele”, a mai menționat aceasta.
VIDEO LINK – declarația AICI (între minutul 02.41 – 04.29).
CITEȘTE ȘI: Dacă ai datorii de cel puțin 1200 de lei, la finanțele locale, vei fi inclus pe „lista ruşinii”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană