- În luna martie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9902 lei, cu 630 lei (+6,8%) mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost 5938 lei, în creştere cu 381 lei (+6,9%) față de săptămânile anterioare.
- Raportul a fost publicat de INS, miercuri, odată cu datele referitoare la evoluția prețurilor și rata inflației, care a atins o valoare record, de aproape 11%.
În luna martie 2026, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, salariul mediu net a crescut comparativ cu luna februarie 2026, „ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din
profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net au fost determinate de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte)”, subliniază raportul publicat de Institutul Național de Statistică.
În luna martie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9902 lei, cu 630 lei (+6,8%) mai mare decât cel înregistrat în luna februarie 2026, iar câştigul salarial mediu net a fost 5938 lei, în creştere cu 381 lei (+6,9%) față de luna februarie 2026.
Potrivit INS, cele mai mari salarii nete au fost încasate de angajații care lucrează în fabricarea produselor din tutun (16039 lei) și cei cu activităţi de programare și activități de consultanță în tehnologia informaţiei (15633 lei), iar cele mai mici - în pescuit şi acvacultura (2901 lei).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, salariul mediu net a crescut cu 4,3%.
Citiți și: Curentul, chiriile și motorina au avut cele mai mari scumpiri, în aprilie
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 94,9% în luna martie 2026 față de luna martie 2025, iar indicele câştigului salarial real a fost 106,1% în luna martie 2026 față de luna februarie 2026.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană