Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

trend, anCham, companii, investitii
Categorie: Economic

• Intențiile de investiții din mediul de business se deteriorează în 2026, potrivit unui sondaj realizat de Camera de Comerț Româno-Americană (AmCham România).
• Patru din zece companii nu mai au planuri investiționale, iar tot mai multe anticipează în acest an stagnarea activității pe termen mediu (3 – 5 ani).

În 2026 așteptările mediului de business sunt mult mai conservatoare, potrivit președintelui AmCham România, Vlad Boeriu.

Datele sondajului privind climatul investițional și de afaceri, realizat de Camera de Comerț Româno-Americană (AmCham România) în perioada aprilie – mai 2026, arată un mediu de afaceri mult mai prudent atât în ceea ce privește investițiile, cât și în ceea ce privește evoluția activității pe termen mediu (3 – 5 ani).

Peste 50% dintre companii estimează o stagnare de investiții

La capitolul investiții, doar 33% dintre companii estimează creșteri în 2026, față de 39% care anticipau creșteri pentru 2025.

În același timp, procentul celor care se așteaptă la scăderea investițiilor urcă de la 11% la 16%, iar majoritatea companiilor (51%) estimează un an de stagnare la acest capitol.

„Investițiile rămân principalul semnal care ne atrage atenția. Rezultatele arată nivelul ridicat de incertitudine din economie, îngrijorările legate de dezechilibrele macroeconomice absența sau ritmul lent al reformelor necesare pentru consolidarea competitivității României ca țară”, a transmis președintele AmCham.

Rezultatele sondajului realizat de Camera de Comerț Româno-Americană sunt în linie cu concluziile Barometrului de Investiții al Băncii Europene de Investiții (BEI), care indică o creștere a prudenței investiționale în economiile cu deficite ridicate.

Deciziile de investiții majore, amânate

„Vedem tot mai clar un comportament de tip wait and see, care se pare că se conturează pe mai mulți ani. Companiile nu renunță la planurile de dezvoltare, însă aleg să amâne deciziile majore de investiții până când va exista mai multă predictibilitate”, a punctat Vlad Boeriu.

În ultimii patru ani, numărul companiilor care nu au planuri de investiții a crescut constant, ajungând în 2026 la 40%, după o creștere de 5 puncte procentuale față de anul anterior.

Cea mai mare scădere este înregistrată în rândul companiilor care plănuiesc investiții cuprinse între 10 și 100 de milioane de euro – de la 14% în 2025, la 6% în 2026, urmată de o scădere de 3% în rândul companiilor cu planuri de investiții cuprinse între 1 și 10 milioane de euro.

Doar una din 10 companii au proiecte mari sau foarte mari de investiții

La nivel general, în rândul companiilor care plănuiesc să facă investiții în acest an, doar două categorii înregistrează creșteri:

companiile care plănuiesc investiții de până într-un milion de euro – 29% față de 24% în anul anterior;
companiile care plănuiesc investiții majore, de peste 100 de milioane de euro – 3% în 2026 față de 2% în 2025.

„Concluzia pe care o putem trage este că decizia investițională nu mai este foarte polarizată. (…) Acest lucru o rezultantă a contextului economic actual, evoluțiilor economice și a contextului per ansamblu din ultimii ani. Acele investiții care se află în tail end sunt cele de masă critică care pot avea acest impact transformator asupra economiei, care atrag după sine transfer de tehnologie, creare de locuri de muncă și care oferă o ancoră pentru o creștere economică solidă pe termen mediu și lung”, a explicat Nicoleta Forfotă, vicepreședinta AmCham România.

Dacă în 2023, doar 23% dintre companii nu plănuiau să facă investiții, în decurs de doar trei ani, numărul lor aproape s-a dublat ajungând în 2026 la 40%. „Este un trend care nu poate decât să ne îngrijoreze”, a subliniat Nicoleta Forfotă, vicepreședinta AmCham România.

Tot mai multe companii estimează stagnarea activității

În ultimii 6 ani, din ce în ce mai multe companii au estimat extinderea activității pe termen mediu, în timp ce numărul celor care anticipau stagnarea a crescut.

Dacă în 2021, 74% dintre companii estimau extinderea activității pe termen mediu, în 2026 procentul a scăzut semnificativ, ajungând la 55%, deci o scădere de aproape 20 de puncte procentuale. Față de anul 2025, se înregistrează o scădere de 9%, fiind cea mai mare de la un an la altul în intervalul de timp menționat. „Scăderea din ultimii cinci ani este un trend îngrijorător”, a punctat Nicoleta Forfotă.

„Este revelator din prisma faptului că deciziile de investiții cel puțin cele străine directe, despre care vorbim, nu sunt niște decizii conjuncturale sau de moment și urmează un ciclu pe termen mediu – lung”, a continuat aceasta.

De cealaltă parte, în acest an, 40% dintre companii estimează o stagnare pe termen mediu, comparativ cu 2021 când doar 25% aveau astfel de așteptări.

De asemenea, ponderea companiilor care anticipează o reducere a activității a ajuns la 5% în 2026, marcând o creștere de patru puncte procentuală față de 2021.

„Ne îngrijorează mai ales curba descendentă per ansamblu. Am traversat patru ani de relativă stabilitate în care investitorii au analizat contextul și s-au poziționat mai mult sau mai puțin alert în a înțelege realitățile economice și în a urma o agenda investițională pe termen mediu, lucrurile se conturează din ce în ce mai bine pe un trend descendent din păcate”, a explicat vicepreședinta AmCham reacția mediului de afaceri la schimbările și impredictibilitatea economică din ultimul an.

Cum poate fi inversat trendul

Anul 2026 poate fi și o oportunitate de a inversa trendul îngrijorător privind amânarea deciziilor de investiții, care atrage după sine și stagnarea sau chiar scăderea activității pe termen mediu.

„Ingredientul-cheie este acela de a urma o politică favorabilă deciziilor investiționale și de a lua niște decizii care să dea confort pe termen mediu – lung investitorilor în economia noastră”, a transmis Nicoleta Forfotă, Corporate Bank Head la Citibank.

CITEȘTE ȘI: Taxă nouă în România și taxă nouă în UE pentru coletele sub 150 de euro

Back To Top