Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

fidelis, dobanzi, tituluri de stat
Categorie: Economic

• Ministerul Finanțelor anunță lansarea celei de-a șaptea ediții Fidelis din 2026, cu dobânzi de până la 7,55% la emisiunile în lei și de până la 6,2% la cele în euro.
• Noua ediție Fidelis se desfășoară în perioada 3-10 iulie.

Persoanele care vor să-și investească economiile în Programul Fidelis, ediția din iulie, vor beneficia de dobânzi neimpozabile:

În lei:

de 6,30% - cu scadența la 2 ani
de 7,30% cu scadența la 2 ani pentru donatorii de sânge
de 6,85% cu scadența la 4 ani
de 7,55% cu scadența la 10 ani

În euro:

de 3,90% cu scadența la 3 ani
de 4,80% cu scadența la 5 ani
de 6,20% cu scadența la 10 ani

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Beneficii pentru donatorii de sânge

Tranșa specială de titluri de stat Fidelis, emise în lei, cu scadență la 2 ani, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 februarie 2026, va avea o dobândă de 7,30%. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Investitorii în titlurile de stat Fidelis au anumite facilități

- posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
- veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
- flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro, precizează Ministerul Finanțelor.

CITEȘTE ȘI: ANAF organizează noi seminare online în luna iulie. Care sunt temele

Back To Top