Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ANPC, ghidul de bune practici, comertul online, produsele, serviciile,
Categorie: Economic

• Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță lansarea oficială a „Ghidului de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online – Ediția 2026”.
• Documentul abordează principalele aspecte care caracterizează comerțul electronic modern.

„Ghidul de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online” este un document de referință elaborat în cadrul unui amplu parteneriat interinstituțional și public-privat, destinat consolidării încrederii în comerțul electronic și promovării unui mediu digital adaptat realităților actuale, transmite ANPC.

Ghidul a fost realizat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sprijinul:

• Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM);
• Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC);
• Asociației Române a Băncilor (ARB);
• Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO);
• Asociației Consumers United – Consumatorii Uniți.

Această colaborare reprezintă un exemplu de bune practici instituționale, reunind autorități publice, sectorul financiar, industria comerțului electronic și organizațiile de protecție a consumatorilor, cu obiectivul comun de a oferi un cadru unitar de informare și orientare privind drepturile și obligațiile tuturor actorilor implicați în comerțul online.

Documentul oferă o abordare practică și integrată asupra principalelor aspecte care caracterizează comerțul electronic modern, reunind informații juridice, tehnice și operaționale privind:

• cadrul legislativ european și național aplicabil comerțului online;
• contractele la distanță și contractele încheiate prin mijloace electronice;
• funcționarea platformelor digitale și responsabilitățile operatorilor economici;
• supravegherea pieței și competențele autorităților implicate;
• obligațiile de informare precontractuală și drepturile consumatorilor;
• dreptul de retragere din contractele încheiate online;
• livrarea produselor și executarea serviciilor;
• prevenirea practicilor comerciale incorecte și a utilizării modelelor manipulative ("dark patterns");
• siguranța plăților online și prevenirea fraudelor informatice;
• recomandări privind identificarea magazinelor online de încredere;
• securitatea cibernetică a platformelor și a produselor digitale;
• gestionarea reclamațiilor, soluționarea alternativă a litigiilor și cooperarea cu autoritățile;
• protecția datelor și dezvoltarea unui comerț online responsabil;
• recomandări dedicate comercianților pentru implementarea unor măsuri eficiente de conformitate și securitate.

Totodată, ghidul include exemple practice, recomandări operaționale, întrebări frecvente (Q&A), precum și o amplă anexă legislativă care reunește principalele acte normative europene și naționale incidente în domeniul comerțului electronic.

Ghidul are caracter exclusiv orientativ și informativ. Acesta nu înlocuiește prevederile legislației în vigoare și nu produce efecte juridice, ci oferă repere practice pentru interpretarea și aplicarea corectă a cadrului legal în domeniul comerțului online, contribuind la dezvoltarea unui mediu digital sigur, în beneficiul consumatorilor și al operatorilor economici.

CITEȘTE ȘI: ANPC a verificat influenceri români: 70% dintre ei folosesc AI și nu anunță

Back To Top