• Afacerile cumulate ale sectorului de hoteluri și pensiuni au ajuns la un nivel record de 11,7 mld. lei în 2025, după o creștere ușoară față de anul anterior.
• Cu toate acestea, profiturile cumulate au scăzut pentru al treilea an consecutiv.
Peste 22.230 de firme figurează în piața de hoteluri și pensiuni (CAEN 5510 și CAEN 5520), dintre care aproape 20.040 în funcțiune, restul reprezentând firme cu activitatea oprită temporar sau definitiv, ori aflate în proceduri de insolvență, faliment, inclusiv cele cu cereri de deschidere în curs.
Pentru anul 2025, au depus bilanțul peste 10.640 de firme până la jumătatea lunii iulie 2026, care au raportat o cifră de afaceri cumulată de 11,7 mld. lei, adică un nivel record, un sold al profitului net de 669,1 mil. lei și 43.025 de angajați.
Au fost luate în calcul datele pentru perioada 2008-2025 raportate până la jumătatea lunii iulie 2026, conform instrumentului Termene PASP. De aceea, datele pentru 2025 sunt parțiale și sunt câțiva jucători dintre primii 100 care nu au depus încă bilanțul, se precizează într-o analiză Termene.ro
Hoteluri și pensiuni (2008-2025)
Piața de hoteluri și pensiuni a crescut de la o cifră de afaceri cumulată de sub 4,5 mld. lei în 2008 la un nivel record de 11,7 mld. lei în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 162%, în contextul în care inflația a fost de peste 120% în perioada analizată, ceea ce înseamnă că piața a crescut în termeni reali.
Marja netă calculată la soldul profitului net, adică diferența dintre profiturile nete cumulate și pierderile nete agregate, a evoluat de la o zonă negativă de minus 2,59% în 2008 către o zonă pozitivă de 5,71% în 2025.
Pentru referință, marja s-a situat la 7,68% în 2024. Cei mai slabi ani au fost 2009 și 2011, fiecare cu o marjă negativă de aproximativ 6,6%, iar cel mai bun an a fost 2022, cu o marjă de 19,3%.
În același timp, marja netă calculată strict la profitul net se situează la 10,96% în 2025, comparativ cu 7,59% în 2009. Cei mai buni ani au fost 2021 și 2022, cu o marjă de peste 24,18%, respectiv 23,01%.
Profitul net cumulat al pieței de hoteluri și pensiuni a evoluat de la 339,4 mil. lei în 2008 la 1,28 mld. lei în 2025, marcând o creștere de 278%. Inflația a fost de peste 120% în perioada analizată.
Dacă ne uităm doar la profiturile cumulate fără a calcula un sold în care luăm în calcul și pierderile cumulate, cel mai bun an a fost 2022, iar de atunci profiturile cumulate ale hotelurilor și ale pensiunilor au intrat pe o pantă descendentă, potrivit Termene.ro.
Pe de altă parte, profitul brut cumulat al sectorului a evoluat de la 399,7 mil. lei în 2008 la 1,51 mld. lei în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 278,5% într-o perioadă de 17 ani.
Diferența dintre profitul brut și cel net reflectă în principal impozitele datorate, dar poate include și alte ajustări contabile, în funcție de regimul fiscal al fiecărei firme.
Putem estima că sumele plătite ca impozit pe profit de către hoteluri și pensiuni au evoluat de la 60,3 mil. lei în 2008 la 228,3 mil. lei în 2025, ceea ce înseamnă un plus de aproape 279%.
Pierderile nete cumulate din piața de hoteluri și pensiuni au ajuns la 615,4 mil. lei în 2025, comparativ cu 455,4 mil. lei în 2008. Cel mai slab an a fost anul 2020, la începutul pandemiei, când pierderile cumulate au ajuns la 788,6 mil. lei. Anul 2025 a adus o scădere a pierderilor cumulate, după doi ani de creștere.
Soldul profitului net, adică diferența dintre profitul net cumulat și pierderea netă agregată, se afla în 2008 într-o zonă negativă, de minus 116 mil. lei, adică pierderile depășeau profiturile.
Piața a funcționat pe un sold negativ până în 2013, iar din 2014 până în 2025 profiturile au depășit pierderile în fiecare an din perioada analizată. Cel mai bun an a fost 2022, când piața avea un sold al profitului net de 1,84 mld. lei.
Numărul angajaților a scăzut
Numărul de angajați din hoteluri și pensiuni a scăzut de la 45.664 de oameni în 2008 la 43.025 de oameni în 2025, ceea ce înseamnă o scădere de 6%. Piața a atins un vârf de 48.629 de oameni în 2019, înainte de pandemie, iar în perioada 2020-2021 a ajuns până la puțin peste 38.000 de oameni.
În acest context, productivitatea angajaților calculată ca raport între cifra de afaceri și numărul de angajați a trecut de la 97.958 de lei per angajat în 2008 la un nivel record de 272.412 de lei per angajat în 2025, ceea ce înseamnă o evoluție de plus 178%.
În același timp, productivitatea angajaților calculată ca raport între soldul profitului net și numărul de angajați a evoluat de la o pierdere netă de 2.541 de lei per angajat în 2008 la un profit net de 15.552 de lei per angajat în 2025.
Analizând doar profitul, productivitatea angajaților din hoteluri și pensiuni calculată ca raport între profitul net și numărul de angajați a evoluat de la un profit net de 7.432 de lei per angajat în 2008 la un profit net de 29.855 de lei per angajat în 2025, adică o creștere de 302%.
Capitalurile proprii totale ale sectorului de hoteluri și pensiuni au evoluat de la 5,8 mld. lei în 2008 la peste 13 mld. lei în 2025, adică un plus de 125%.
În același timp, randamentul capitalurilor, calculat drept ROE, adică soldul profitului net sau rezultatul net al sectorului raportat la capitalurile proprii, a evoluat de la minus 2% în 2008 la un randament pozitiv de 5,13%. Din 2023, randamentul a intrat pe o pantă descendentă.
Dacă luăm în calcul doar profitul net cumulat, randamentul capitalurilor a pornit de la un nivel de 5,86% în 2008 și a ajuns la un nivel de 9,85% în 2025. Cel mai bun an a fost 2022.
Cei mai mari angajatori din piața de hoteluri și pensiuni
Cel mai mare angajator din piața de hoteluri și pensiuni este Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă TBRCM (RO15619634), cu 823 de angajați în 2025, în scădere cu 1% față de anul anterior.
Compania operează mai multe complexe balneare, printre care Covasna, Olănești, Amara, Buziaș, Geoagiu-Băi și Lacu Sărat. Unicul acționar este Casa Națională de Pensii.
Al doilea cel mai mare angajator este Continental Hotels (RO1559737), cu 725 de angajați în 2025, în scădere cu 4% față de anul 2024. Compania operează hoteluri sub branduri precum Grand Hotel Continental, Continental Forum sau MyContinental.
Mai multe pe Termene.ro
Compania ploieșteană Termene.ro, platforma care oferă informaţii despre firmele din România, este cel mai important agregator de date din domeniul economic, o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, furnizor de informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de experiență profesională.
CITEȘTE ȘI: Turism: Pentru prima dată în acest an, sosirile totale trec pe plus, cu o creștere simbolică de 0,1%
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană