• Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din șapte județe se pot înscrie, până pe 20 septembrie 2026, în preselecția pentru un apel de fonduri europene cu un buget de aproape 29,9 milioane de euro.
• Programul este destinat firmelor din regiunea Sud-Muntenia, respectiv din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Antreprenorii interesați trebuie să completeze, în perioada 20 iulie-20 septembrie 2026, chestionarul online pentru înscrierea în etapa de preselecție. Termenul poate fi prelungit, în funcție de numărul de aplicații primite, precizează Startup Cafe.
Bugetul total indicat pentru apel este de 29.882.352,94 de euro, conform paginii oficiale a finanțării. Apelul propriu-zis este încă în așteptare, iar etapa începută acum este premergătoare deschiderii depunerilor în MySMIS.
Cine intră la selecția aleatorie pentru finanțare
Completarea chestionarului nu înseamnă că firma intră automat în tragerea aleatorie.
Răspunsurile și documentele transmise vor fi verificate de echipe formate din reprezentanți ai Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia și ai Băncii Mondiale. În urma verificării va fi întocmită o listă cu firmele și ideile de proiecte considerate ca având o probabilitate ridicată de eligibilitate.
Numai aplicațiile declarate eligibile în această etapă preliminară și acceptate pentru includerea în studiu vor participa la randomizare.
Această verificare nu înlocuiește însă evaluarea oficială care va avea loc ulterior, după depunerea proiectelor în MySMIS. Prin urmare, selectarea aleatorie îi oferă firmei dreptul de a depune cererea de finanțare, dar nu îi garantează acordarea grantului.
În anunțul oficial privind începerea preselecției, ADR Sud-Muntenia precizează că formularul este destinat solicitanților care vor să obțină finanțare pentru proiecte de cercetare-inovare și formare profesională în domeniile de specializare inteligentă RIS3.
Firmele sunt împărțite aleatoriu între grupul care poate solicita banii și grupul care nu va primi finanțare
Metodologia prevede explicit că trecerea unei firme de la preselecție la depunerea formală a cererii de finanțare va fi determinată printr-un proces de alocare aleatorie.
Firmele trebuie să își dea acordul pentru participarea la studiul-pilot și să accepte că vor fi repartizate fie în grupul care poate solicita finanțarea, fie în grupul care nu va primi finanțare prin acest apel.
Selecția se va face cu ajutorul unui program informatic specializat pentru statistică, prin metoda Studiului Randomizat Controlat - Randomized Controlled Trial sau RCT.
Experimentul este realizat de ADR Sud-Muntenia împreună cu Grupul Băncii Mondiale, în urma unei invitații a Direcției Generale Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene, în cadrul inițiativei European Regional Competitiveness Policy Lab.
Scopul studiului este măsurarea efectelor pe care granturile pentru cercetare, inovare și formarea angajaților le produc asupra performanțelor IMM-urilor și asupra nivelului lor de maturitate tehnologică. Pentru realizarea evaluării, rezultatele firmelor care primesc acces la finanțare vor fi comparate cu cele ale firmelor din grupul de control.
Selecția se face separat în fiecare dintre cele șapte județe ale regiunii Sud-Muntenia.
Procedura presupune două etape de randomizare.
În prima etapă, aplicațiile cu grad ridicat de eligibilitate sunt împărțite între grupul care poate solicita finanțarea și grupul care nu va primi finanțare prin apelul-pilot.
A doua etapă privește numai firmele selectate care au propus și o componentă de formare profesională a angajaților.
Jumătate dintre aceste aplicații vor fi alese aleatoriu pentru grupul mixt, care poate solicita bani atât pentru activități de cercetare-inovare, prin obiectivul RSO 1.1, cât și pentru dezvoltarea competențelor, prin RSO 1.4.
Cealaltă jumătate va intra în grupul simplu și va putea solicita finanțare numai pentru activitățile de cercetare-inovare.
La final vor rezulta astfel trei categorii: firme care pot solicita bani pentru inovare și formare profesională, firme care pot solicita bani numai pentru inovare și firme care nu vor putea solicita finanțarea prin acest apel-pilot.
Tragerea va fi transmisă în direct și certificată de notar
Randomizarea va fi transmisă în direct, pentru ca procesul de împărțire a aplicațiilor să poată fi urmărit.
La procedură vor participa reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai DG Regio din Comisia Europeană, ai Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia, firmele care au completat chestionarele și un notar public.
Participanții vor primi invitațiile cu cel puțin cinci zile lucrătoare înaintea evenimentului.
Imediat după realizarea împărțirii, listele cu cele trei grupuri vor fi tipărite și semnate de notar și de directorul Autorității de Management. Acestea vor deveni anexe ale actului notarial prin care este certificat procesul.
Ce informații trebuie să ofere IMM-urile
Chestionarul nu este doar un formular de exprimare a interesului, ci include cinci module.
Firmele trebuie să furnizeze informații despre eligibilitate, investiția propusă, activitatea companiei, indicatorii financiari, furnizori, clienți, concurență și ecosistemul de afaceri.
Sunt solicitate și date despre activitățile de inovare, parteneriatele companiei, nivelul de maturitate tehnologică TRL, folosirea inteligenței artificiale generative și nevoile de dezvoltare.
Pentru firmele care nu sunt selectate prin randomizare, Autoritatea de Management anunță și acordarea unor documente care să ateste contribuția lor la studiul-pilot, precum și includerea în comunicările relevante realizate în legătură cu experimentul.
Aplicațiile din grupul care nu primește finanțare ar urma să fie incluse și pe o listă prioritară de proiecte care vor beneficia de punctaj suplimentar în perioada de programare de după anul 2027.
Dacă proiectele depuse de firmele selectate nu vor consuma întreaga alocare financiară, sumele rămase vor forma bugetul unui nou apel competitiv.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană