• Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, prelungirea termenului de finalizare a cumpărării locuinţelor cu TVA 9% pentru persoanele care au încheiat precontracte de cumpărare a locuinţelor până la 31 iulie 2025.
• Joi, Guvernul României a anunțat că reconstrucția infrastructurii informatice și migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate, urmând testele înainte de repunerea acesteia în funcțiune pentru utilizatori.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, propunerea legislativă potrivit căreia persoanele care au încheiat precontracte de cumpărare a locuinţelor până la 31 iulie 2025 pot să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie 2026, astfel încât să nu fie afectate de atacul cibernetic de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
„În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi data de 30 septembrie 2026 inclusiv, persoana fizică, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de TVA de 9%, dacă se îndeplinesc în mod cumulativ mai multe condiţii. Locuinţa trebuie să aibă o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, şi o valoare, inclusiv a terenului pe care este construită, care nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată. Locuinţa în momentul livrării nu poate depăşi data de 30 septembrie 2026, să poată fi locuită ca atare, conform condiţiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe”, se arată în proiectul adoptat de Camera Deputaților, for decizional.
Persoana care beneficiază de această lege trebuie să nu fi achiziţionat o altă locuinţă cu cotă redusă de TVA începând cu 1 ianuarie 2023 şi să fi încheiat până la data de 1 august 2025 un act juridic între vii care are ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe.
Migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental este finalizată
„În prezent se desfășoară etapa finală de validare. Testele de securitate, funcționalitate și performanță sunt realizate independent de specialiști din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și Cyberint”, s rată în comunbicatul Guvernului.
Verificările sunt necesare pentru „validarea completă a funcționării sistemelor și identificarea oricăror vulnerabilități sau neconformități care ar putea afecta securitatea, stabilitatea ori disponibilitatea serviciilor”.
„Fiecare aspect identificat este remediat și retestat, astfel încât platformele să fie repuse în funcțiune numai după confirmarea îndeplinirii cerințelor operaționale și a gestionării adecvate a riscurilor de securitate”, mai transmite Guvernul.
Atacul cibernetic de la ANCPI „este tratat nu doar ca un eveniment punctual, ci și ca un semnal de alarmă pentru întreaga administrație publică”, mai transmite Guvernul. Astfel, Executivul a dispus intensificarea acțiunilor de prevenire și consolidare a securității cibernetice la nivelul tuturor instituțiilor publice.
„Informarea cuprinde recomandări tehnice și organizatorice, precum și instrucțiuni privind îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare în domeniul securității cibernetice. Instituțiilor le-a fost solicitat să verifice cu prioritate nivelul de protecție al sistemelor informatice, implementarea măsurilor de securitate, existența și testarea copiilor de siguranță, precum și actualizarea planurilor de continuitate și de răspuns la incidente. Alături de DNSC și de ANCPI, sunt implementate măsuri suplimentare de securizare a infrastructurii, inclusiv segmentarea rețelei, autentificarea multi-factor pentru conturile privilegiate și monitorizarea continuă”, se mai precizează în comunicat.
Atacul cibernetic de la ANCPI
În data de 14 iulie, ANCPI a fost ținta unui atac cibernetic, iar de la momentul respectiv, toate sistemele informatice administrate de ANCPI sunt indisponibile. Printre acestea se numără aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, dar și adresele oficiale de e-mail.
Atacul este investigat în prezent de autoritățile competente, anunță instituția, iar cauza și circumstanțele incidentului sunt analizate de instituțiile statului pentru a afla cine se află în spatele operațiunii.
Blocarea e-Terra afectează operațiuni esențiale din piața imobiliară. Prin sistem sunt procesate înscrierile și modificările din cărțile funciare, cererile de intabulare, extrasele necesare tranzacțiilor și documentele solicitate de notari sau instituțiile financiare.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană