Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ilie Bolojan, Guvern, starea de alerta energetica, masuri, energie, consum,
Categorie: Economic

• Producătorii auto Dacia și Ford din România au oprit producția pentru perioada 3-19 august ca parte a măsurilor voluntare de reducere a consumului de energie la nivel național, a anunțat luni premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă la Guvern.
• Care sunt măsurile din zilele următoare, pentru reducerea consumului de energie, în starea de alertă energetică.

Premierul a avut luni o întâlnire în format online cu reprezentanții a 80 de companii al căror consum anual depășește 50.000 de megawatti. Guvernul nu a impus pentru măsuri restrictive ci doar a solicitat reduceri voluntare.

„Vreau să mulțumesc românilor și companiilor care la solicitările Guvernului au luat aceste măsuri și se văd efectele în reducerea consumului de energie în aceste zile. Față de alte ore ale zilei, în această dimineață, am avut consum cu 200MW mai puțin. Se văd acțiunile companiilor de reducere voluntară”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a subliniat că cele mai mari probleme sunt între orele 19-23. „Orele de presiune sunt cele de seară și din discuțiile pe care le-am avut astăzi cu principalii consumatori am convenit că fiecare va lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumului în orele de seară, în funcție de specific”, a declarat Ilie Bolojan.

El a oferit exemplul Dacia și Ford. „Una dintre măsurile pe care o parte dintre companii le-au pus în practică este partea de intrare în mentenanță. Dacia și Ford sunt de azi cu producția oprită până pe 19, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 de MW”, a precizat Bolojan.

Ce măsuri se vor lua zilele următoare

El a precizat că în zilele următoare va fi adoptată o hotărâre de guvern care să ofere guvernului mecanisme guvernului să impună limitări ale consumului dacă situația o cere.

„În zilele următoare vom adopta o HG care este avută în vedere în condițiile în care nu vom putea asigura în totalitate consumul, cea prin care avem un mecanism pe care îl putem aplica de limitare a consumului, cu o notificare de 24 de ore – companiile mari consumatoare ar primi o notificare prin care consumul va fi stabilit funcție de tehnologia pe care o folosesc. Măsura este una de rezervă, pentru a putea lua măsuri coordonate dacă va fi nevoie”, a precizat premierul.

Principalele declarații ale premierului după discuția cu marii consumatori:

Am încheiat o întâlnire importantă pe componenta de energie cu principalii consumatori și reprezentanți ai patronatelor. Am stabilit măsurile privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară.

Tendința debitului Dunării este de scădere. Vom ajunge la debite estimate de aproximativ 1400 mc2. Ca efect a scăderii debitelor pe Dunăre și alte bazine hidrografice capacitățile de producție pe centrale hidroelectrice sunt limitate. Doar la Porțile de Fier am pierdut 2.000 de MW.

Suntem în situația în care a trebuit să închidem un grup de la Cernavodă de 500MW.

La orele serii, între 19-23, avem un deficit important pe care îl acoperim din importuri.

Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic. Ungaria importă 4.500. Din punct de vedere al importurilor, există o presiune importantă pe care trebuie să o acoperim.

Măsurile pe care le-am adoptat în acest zile sunt pe mai multe planuri. Am pornit toate capacitățile energetice care sunt în funcțiune în România la capacitate maximă: centrale pe gaz în marile orașe, pe producția de fotovoltaice la maximum.

Un obiectiv important este menținerea în funcțiune a grupului 2 de la Cernavodă. Pentru a asigura un debit suplimentar una din măsurile luate a fost să intervenim în zona Dunării în așa fel încât să eliminăm un obstacol natural care să nu mai limiteze curentul de apă spre Cernavodă. În zilele următoare, miercuri și joi, vom derula operațiuni suplimentare prin scufundarea unor barje care să ajute la redirecționarea debitelor pe Dunărea Veche pentru a că creștem debitul la Cernavodă.

Un alt element important reprezintă reducerea voluntară a consumului de electricitate. Vreau să mulțumesc românilor și companiilor care la solicitările Guvernului au luat aceste măsuri și se văd efectele în reducerea consumului de energie în aceste zile. Față de alte ore ale zilei, în această dimineață, am avut consum cu 200MW mai puține. Se văd acțiunile companiilor de reducere voluntară.

Două companii importante, Dacia și Ford, sunt de astăzi cu producția oprită până pe 19 august – o economie de 200MW.

Sesiune de întrebări

Întrebare: Grindeanu v-a somat să mergeți la Bruxelles să negociați redeschiderea centralelor pe cărbune. Ce veți face?
Bolojan: Sunt 2 aspecte – de natură politică și de angajamentele României. România a semnat un angajament prin PNRR prin care în schimbul unor finanțări importante pe care le-a primit s-a angajat să reducă producția cu cărbune și să o înlocuiască cu alte forme. Din păcate, din 2021 și până în 2025, nu s-a făcut mare lucru. Nici la Craiova, nici în Valea Jiului, și în întârziere în 2 orașe – Constanța și Arad- nu s-au realizat aceste lucruri.

Ar putea consumatorii casnici să se aștepte la creșteri de prețuri la energie? S-ar putea reduce intervalul de circulație la metrou sau tren?

Nu luăm în calcul alte măsuri de tipul celor prezentate. Nu există o problemă legată de asigurarea energiei în România. Importurile de seară, la prețuri mai mari, într-o formă indirectă se vor transfera în prețuri dar nu de natură de a da prețurile peste cap.

De ce România nu are spații de stocare suficiente?
Proiectele din energie nu se fac de pe o zi pe alta. Noi am luat ani de zile decizii nepotrivite. Proiectele care au fost finanțate pentru parcurile fotovoltaice nu au fost condiționate de realizarea stocării ani de zile.

Ca efect al disfuncționalităților legate de ATR-uri, s-au îngreunat proiecte. Ca efect al lipsei de condiționare, avem o întâziere de un an doi față de Bulgaria care are o capacitate de stocare mult mai mare ca a noastră.

De la cine putem importa energie?
Există niște mecanisme formate în piață prin care din centrul Europei, din sud-estul Europei, se asigură cantitățile de energie necesare.

Despre prețurile la motorină

Motorina a depășit 10 lei. Care sunt soluțiile?
Sunt 2 aspecte importante care se întrepătrund și derivă aprovizionarea cu combustibil. Dacă în criza precedentă avem o problemă care se baza pe preț, acum se bazează pe capacitatea de aprovizionare. De aici vin și problemele de preț. Una din rafinării – Petromidia – ca efect a nesosirii țițeiului la timp funcționează la jumătate de capacitate. Astfel și cantitățile livrate în piață sunt mai reduse și a apărut o presiune pe preț. În aceste zile aprovizionarea cu țiței va reveni la normal.

O altă problemă a fost transportul combustibililor din terminalul de la Constanța către depozitele din țară, către stațiile de benzină. Suntem în situația în care circulație trenurile spre mare și a lucrărilor pe calea ferată au creat o problemă privind transportul trenurile cu motorină dinspre Oil Terminal spre partea vestică a țării.

Context în cadrul stării de alertă în energie

Premierul a avut o întâlnire în format online cu reprezentanții a 80 de companii al căror consum anual depășește 50.000 de megawatti. Guvernul nu le va cere să impună restricții, ci doar o posibilă voluntară a consumului, potrivit TVR și HotNews.

România se află sub „stare de alertă la nivel național” pe perioada lunii august „ca efect al scăderii producției de energie din cauza secetei și a debitelor reduse pe râuri, dar mai ales pe Dunăre”.

Decizia a venit după ce Nuclearelectrica a oprit, la începutul săptămânii, Reactorul 1 de la Cernavodă din cauza debitelor scăzute ale Dunării. Dacă situația nu este rezolvată, exista riscul opririi reactorului 2. Împreună, cele două asigură 20% din producția de energie a României. Specialiștii au deviat luni un braț al Dunării pentru a sprijini centrala de la Cernavodă.

CITEȘTE ȘI: Stare de alertă energetică. AEI: Reducerea voluntară a consumului de energie electrică nu poate acoperi un deficit de 1.700-2.500 MW

Back To Top