- Reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” au anunțat că operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre s-a încheiat cu succes.
- Sâmbătă seară, vântul puternic a permis turbinelor să producă o cantitate importantă de energie electrică.
Operațiunea de scufundare a ultimelor două barje s-a finalizat sâmbătă, în jurul orei 19.20, după șapte ore, a anunțat ANAR, în timp ce vântul a scos România temporar din criza energetică, datorită producției asigurate de centralele eoliene.
„Ultimele două barje sunt amplasate la 300 metri, distanța dintre cele două puncte de mijloc. Al doilea grup de barje este în amonte, mai înclinat pentru orientarea curentului către brațul Bala. Cele 4 barje scufundate prin inundare controlată vor acționa ca două praguri artificiale menite să favorizeze redirecționarea unei părți de debit către brațul care alimentează centrala.
Efectele operațiunii se vor resimți cel mai devreme duminică seara și în cursul zilei de luni”, explică reprezentanții ANAR.
Estimarea specialiștilor ar fi ca, imediat, pe Dunărea Veche, după intersecție, să se resimtă o creștere de nivel de 6-7 cm și 2-4 cm la Centrală (la 60 km). Scopul ar fi ca în dreptul CNE Cernavodă să reușim să ajungem la un nivel minim de -228 cm.
Citiți și: Criza energetică: Transelectrica va putea deconecta marii consumatori industriali, „dacă situația o impune”
Între timp, România primește un ajutor nesperat datorită vremii. Sâmbătă, 8 august, în jurul orei 21:30, exact în intervalul sensibil al vârfului de consum de seară, producția României depășea consumul. Sistemul producea peste 7.000 MW, în timp ce consumul era de aproximativ 6.500 MW, iar România putea trimite peste granițe peste 500 MW. Turbinele din Dobrogea produceau aproximativ 2.460 MW, reprezentând circa 35% din producția internă, scrie Mediafax.
Situația s-a menținut și peste noapte, Astfel, duminică, 9 august, la ora 07:34, producția totală a României era de 5.623 MW, iar eolienele furnizau 2.076 MW, echivalentul a 36,94% din producția națională.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană