Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

ministerul dezvoltarii, condul urbanismului, studiul de fezabilitate,
Categorie: Economic

• Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) schimbă modul de elaborare a studiilor de fezabilitate, cu accent pe simplificare, predictibilitate bugetară și reducerea timpilor necesari pregătirii investițiilor, transmite Ministerul Dezvoltării într-un comunicat de presă.

„Studiul de fezabilitate rămâne o etapă de fundamentare a investiției, nu o fază de proiectare. Printr-o aplicație informatică dezvoltată de Ministerul Dezvoltării, autoritățile vor putea introduce caracteristicile investiției, iar sistemul va genera o temă de proiectare detaliată și un buget estimat, raportat inclusiv la un cost de referință pe metru pătrat și la marja corespunzătoare categoriei de investiție”, a precizat ministrul Cseke Attila.

CITEȘTE ȘI: Codul urbanismului, care intră în vigoare în două săptămâni, permite efectuarea de noi lucrări fără autorizație. Care sunt condițiile

Principala noutate o reprezintă predictibilitatea costurilor. Bugetul stabilit în această etapă devine reper pentru proiectare și execuție, proiectantul și constructorul având obligația de a se încadra în valoarea aprobată, cu excepția situațiilor justificate prevăzute de lege.

Noua procedură poate reduce substanțial durata pregătirii investițiilor. Procese care, în prezent, presupun achiziția și elaborarea unui studiu de fezabilitate pe parcursul mai multor luni vor putea fi simplificate prin utilizarea aplicației și a indicatorilor de cost.

Totodată, o fundamentare mai precisă de la început poate reduce situațiile în care indicatorii tehnico-economici trebuie reaprobați pe parcursul investiției, proceduri care pot întârzia sau chiar suspenda lucrările.

„Introducem instrumente digitale și repere dinamice de cost pentru a reduce birocrația, întârzierile și depășirile de buget. Ar fi primul indice de cost dinamic din Europa”, a declarat ministrul dezvoltării.

Prin această reformă, CATUC urmărește trecerea de la estimări dificil de comparat la un sistem digital, actualizat și predictibil de fundamentare a investițiilor publice, iar indicele generat de aplicația MDLPA ar funcționa ca un standard de cost oficial și dinamic.

Codul Urbanismului întră în vigoare săptămâna viitoare. Legea a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării și adoptată în Parlament, la propunerea Guvernului.

CITEȘTE ȘI: Codul urbanismului introduce o nouă taxă pentru dezvoltatorii din sectorul imobiliar. La ce vor fi folosite sumele colectate

Back To Top