• Investițiile în imobiliare comerciale din România au totalizat 654 de milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, depășind volumul înregistrat pe întregul an 2025.
• Bucureștiul a atras doar 29% din valoarea tranzacțiilor, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanță imobiliară.
Capitala a atras investiții de aproximativ 190 de milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2026, ponderea sa fiind sub nivelul de peste 50% înregistrat în mod obișnuit în ultimii ani, pe fondul creșterii interesului investitorilor pentru orașele regionale, arată cercetarea Crosspoint Real Estate.
„În primele nouă luni ale acestui an, am remarcat o distribuție mult mai echilibrată a capitalului investițional la nivel național. Dacă în mod tradițional Bucureștiul concentra majoritatea tranzacțiilor importante, în 2026 am asistat la o activitate susținută în orașele regionale, în special pe segmentul de retail. Acest lucru arată că investitorii privesc tot mai atent oportunitățile din afara Bucureștiului și au încredere în potențialul pe termen lung al piețelor regionale”, a declarat Oana Popescu, Partner, Head of Residential & Investment Market, Crosspoint Real Estate, într-un comunicat.
Potrivit analizei, cele mai mari volume de investiții au fost atrase de vestul țării, cu peste 217 milioane de euro, reprezentând 33% din total, și de zona București-Ilfov, cu aproape 190 de milioane de euro, respectiv 29%.
Pe următoarele poziții s-au situat zona de est, cu investiții de peste 100 de milioane de euro, reprezentând 17% din total, și zonele de sud și centru, cu aproximativ 70 de milioane de euro fiecare.
În ceea ce privește proveniența capitalului, investitorii străini au generat 83% din volumul tranzacțiilor în primele trei trimestre ale anului.
Investitorii din Orientul Mijlociu au reprezentat principala sursă de capital, cu o pondere de 44% din totalul investițiilor, urmați de cei europeni, cu 39%. Capitalul local a reprezentat 17% din volumul tranzacționat, investitorii români fiind implicați inclusiv în operațiuni cu valori de peste 40 de milioane de euro.
Valoarea medie a unei tranzacții s-a dublat față de perioada similară a anului trecut, depășind 40 de milioane de euro.
Pe segmente de piață, retailul a atras 61% din volumul total al investițiilor, prin achiziții de portofolii la nivel național și de proprietăți individuale în București.
Clădirile de birouri au reprezentat 33% din investiții, în timp ce sectorul industrial-logistic a avut o pondere de 7%, în absența unor transferuri de portofolii de mari dimensiuni.
Randamentele prime s-au menținut la 7,5% pentru spațiile de birouri și retail și între 7,5% și 7,75% pentru proprietățile industriale. Potrivit consultanților, preferința investitorilor pentru active de calitate și venituri stabile ar putea menține randamentele la nivelurile actuale, cu posibile ajustări marginale în scădere.
„Piața a rămas una prudentă, dominată de investitori care cunosc deja bine România, însă apariția unor jucători noi arată că încrederea în piața locală revine. Avem tranzacții în desfășurare care ne fac să privim cu optimism ultimul trimestru, iar volumul anual al investițiilor s-ar putea apropia de 1 miliard de euro”, a concluzionat Oana Popescu.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană