plasamentele bancare, titlurile de stat, fidelis, Tezaur
Categorie: Economic

• Randamentele oferite la achiziția de titluri de stat, prin programele Tezaur și Fidelis, sunt egalate și probabil vor fi în curând și depășite de cele obținute din plasamente bancare.
• În cele mai multe situații băncile plătesc mai mult decât statul.

Statul are o concurență reală în ceea ce privește atragerea banilor românilor și probabil că va trece chiar pe locul doi în următoarea perioadă, având în vedere că lichiditatea din sistemul bancar începe să scadă. Mai exact, arată calculele Economica bazate pe date oficiale, cel puțin o bancă este egală cu statul și cel puțin încă una se plasează ușor mai jos în ceea ce privește randamentele pentru economii pe toate scadențele lungi din portofolii.

Cheia este plasarea banilor pe perioade considerate lungi din perspectiva băncilor, adică perioade medii în general. Cele două forme de economisire – titlurile de stat Fidelis și Tezaur - sunt de departe cele mai folosite din România, dopozitul rămânând clar dominat. Ele sunt, concomitent, considerate și cele mai sigure, având în vedere că statele ajung în faliment în situații realtiv rare, iar depozitele în bănci sunt garantate prin FGDB. În cazul Fidelis avem particularitatea că titlurile sunt listate la Bursă ceea ce nu găsim la Tezaur. Titlurile de stat nu sunt purtătoare de impozit sau comisioane, deci câștigul din dobândă este unul curat.

Un avantaj pe care băncile îl au apare în situații extreme, când este nevoie de spargerea depozitului. Băncile plătesc suma, scăzând un comision, mult mai rapid decât o face statul, în cazul în care cereți răscumpărarea titlurilor. Desigur, băncile plătesc doar dobânda acumulată până în momentul închiderii premature a depozitului, în timp ce statul nu plătește decât dobânzile pe câte un an. Concret, dacă veți răscumpăra titluri cu scadența pe un an înainte de termen nu veți primi decât suma depusă, iar dacă veți răscumpăra cupoane pe doi ani, veși primi doar dobânda pe un an și tot așa pentru celelalte scadențe, de trei, cinci, șapte sau zece ani, potrivit Economica.

În cele mai multe situații băncile plătesc mai mult decât statul, doar că statul trage și de aici cu două mâini: încasează impozit pe dobândă și își creează singur un avantaj competitiv.

Calculele concrete pe Economica.

CITEȘTE ȘI: Fidelis de octombrie: Dobânzi neimpozabile de până la 7,75%

Back To Top