Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

dr Amin Zahra, Romania, rasismul, discriminarea,

• Un doctor din România, fost medic al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, mărturisește, într-o postare pe pagina sa de Facebook, ceea ce simte despre actele de discriminare din ultima perioadă, la adresa lucrătorilor străni din România.
• Dr. Amin Zahra povestește experiența sa în țara care l-a adoptat.

„Am împlinit 16 ani de când România mi-a devenit a doua casă. Când am ajuns aici, aveam în suflet două mari emoții: bucuria unui nou început și teama de a fi judecat pentru ceea ce sunt, pentru religia mea, pentru cultura mea, pentru faptul că nu m-am născut aici.
Anii au trecut și am descoperit că România te primește exact așa cum ești, dacă vii cu respect, dacă îți faci treaba cinstit, dacă iubești oamenii și respecți legile acestei țări.
Am devenit medic aici, am legat prietenii, am învățat limba și am simțit de multe ori că sunt privit ca unul de-al locului.
De aceea, m-a durut profund să văd imaginile cu livratorul străin lovit pe stradă și alungat cu vorbele „mergi înapoi la tine acasă”. Un om care muncește pentru familia lui, un om care nu cere decât șansa de a trăi demn, a fost pus la zid de ură și prejudecăți.

Dar oare nu toți merităm o șansă să trăim? Indiferent că suntem medici sau livratori, profesori sau muncitori. Dacă mâine ai afla că doar un medic străin îți poate salva viața, ai spune „nu merg, pentru că e străin”? Viața nu întreabă de pașaport atunci când atârnă de un fir de păr.
Adevărul este simplu: cine are în suflet ură, nu alege după nație. Un om rău își lovește și propriul concetățean, dacă ar avea ocazia. Rasismul și discriminarea nu vorbesc despre cel agresat, ci despre golul din sufletul celui care lovește.
România nu este despre acești oameni. România este despre majoritatea celor care știu să salute, să mulțumească, să aprecieze munca, indiferent de culoarea pielii, accent sau religie. Și pentru asta eu sunt recunoscător: pentru cei 16 ani în care am simțit că pot să fiu nu doar „străinul”, ci și „al vostru””, spune medicul în postarea sa.

CITEȘTE ȘI: Statul incompetent, amărâtul din Bangladesh și fascistul de pe TikTok

Back To Top