Acum vreo câteva săptămâni vă făceam, dragilor, niscaiva socoteli. Nu vă cer eu socoteală, dvs.! Nu-mi permit. N-am făcut niciodată aşa ceva cât timp am la dispoziţie o oglindă, fie ea cu argintul coclit. Ei, şi prin aceste socoteli încercam să prind „portretul" vieţii bietului valah. Dincolo de cele 116 taxe şi impozite, dincolo de urâţenia sau nu chiar estetica vieţii noastre cotidiene, simţeam că se întinde teritoriul unei stepe amărâte, cu o vegetaţie anemică şi rară.

Lăsând deoparte metafora aceasta nu chiar reuşită, încercam să dovedesc o... banalitate: că trăim rău, ba chiar foarte rău. Nu de azi, nu de ieri şi, cu siguranţă nici cu un mâine schimbat în sus, în mai bine.

Am fost de acord cu toată poliloghia campaniei electorale de până-n iarnă (ce nu s-a încheiat); i-am văzut pe cei de azi la lucru încă din martie – aprilie când au uzurpat cu elan muncitoresc şi cu ambiţ, ba chiar fumuri, lacunarul şi nu foarte izbutitul guvern M.R.U.

Mai de dreapta cum mă aflu (şi nu mă voi schimba, deşi nu sunt sclerozat!), n-aveam de ce să mă împotrivesc unei campanii liberaloide. Bine, bine, nu era exclusiv liberală revolta anti-MRU. Participa o coaliţie, şi erau mai multe programe, atât de multe încât nu ne mai rămânea niciunul! Barem programul liberal a intrat în folclor. El nu stipula nimic economic, nu prevedea nimic în privinţa culturii manageriale tipice acestui curent de avanpost occidental economic. El vroia doar atât: jos Băsescu!
Nu era rău. Dar era bine în mod decisiv? Adică, dacă pleca chiriaşul Cotrocenilor, se instala automat bunăstarea? Nici acum nu pot să desluşesc alchimia prin care, venind Antonescu în locul celui mai neiubit dintre pământeni, pâraiele laptelui şi ale mierii se vor desfunda peste urgisita ţară. Au trecut luni din decembrie şi aproape anul din martie. I-am văzut suficient de mult pentru a trage o concluzie şi despre „ăştia".

Cu regret spun că voi continua să îi (in)articulez cu demonstrativul popular „ăştia". Tălmăcind, voi spune că ei rămân într-o indistincţie de gloată amorfă, joasă şi cu mişcări vegetative. Nici civilitate, nici curaj economic, nici perspective sau detalii, nici programe (in)augurale.

Miniştri zăpăciţi şi incongruenţi (în folclor au intrat ciumăfaiele de la Cultură şi de la Învăţământ, nici armonie între constituenţii coaliţiei, nici rimă între vrutele doctrinare ale unora şi ale altora. Dar, repet: care doctrine? Ce propune partideaua lui Voiculescu, par egzamplu? Ministerul Agriculturii, revendicat atât de echivoc, pentru escamotarea veroaselor acţiuni prealabile? Nu mai vorbim că n-au fost, anii trecuţi şi nu vor fi în continuare capabili să dezvolte un program european, situându-ne în coada celor 27 de ţări UE.

Dar P.S.D.-ul cum alină pensionarii, cum repară „nedreptăţile" flagrante ale mârşavei (brrr!) guvernări Boc. Făceam calculele de care spuneam şi vedeam că nu doar pensionarii nu se pot descurca ba chiar sunt înglodaţi în dificultatea subzistenţei celei mai chinuite;dar nici cei cu salariul mediu.

Adunam echivalentul pecuniar al pâinii, laptelui, întreţinerii (care a depăşit 4 milioane uşor luna aceasta) al telefonului cu care pot comunica spre şi cu odraslele şi avem uşor imaginea unei imposibilităţi de plată. 5 plus 4 plus 4,5 plus 5 sau 4 (astea fiind milioane) şi ajungem la un 15-20 milioane lei vechi pe care nici-un salariat mediu din ţară nu le are. Şi-aici, nu sunt incluse o bere la două zile, o carte pe săptămână, o Sinaia la trei săptămâni, o cosmeticală nu chiar de top pentru biata noastră consoartă demult constrânsă la limitări şi eliminări de elementare dresuri. Sunt lucruri ştiute. Mai sunt şi „durute". N-am chef de filozofeală şi nici de literaturizare.

Nu sunt deloc doritor să împrumutaţi afectul şi portretul politichiei aşa cum le nutresc eu. Şi-apoi, irealitatea românească face să te îndoieşti şi de ceea ce vezi. Nu spunea Eminescu „şi ochiul te minte, urechea te-nşală"?

Ce pare într-un fel, se deconspiră şi într-altul. Parcă ar fi un procedeu din pictură, aşa – numitul „trompe-l'oeil". Iar dacă nu te mistifică acum, se transformă brusc în aşa fel încât nu-l mai recunoşti mâine.

Oricum, constanta şi certitudinea sunt ale unei inexpungnabile mediocrităţi. Să luăm, de ex., elaborarea Constituţiei. Dragul nostru de strălucit insomniac naţional Crin Antonescu ca prezident al măreţului „Înţeleptoriu", adică senat (de la „senex") a dat ca misie – elaborarea unei despicătoare de catapetesme Costituţii - vorba lui Caragiale – unui melanj (ghioturi, terci, amalgam, miş-maş) de 3 psd-işti şi vreo 4 liberali. Buuun!

Numai că, primii sunt ex mineri, agronomi de jos, adică tractorist, încă unul e tot vreun inginerel de fiare – oricum, porniţi tare de jos şi cu nişte facultăţi tehnice pe puncte. În cel mai bun caz, la seral şi la bătrâneţe.

Niciunul nu are pregătire şi... ştofă (şalopetă, ca să vorbesc ca ei) de jurist. De la liberali, alt scandal. O avocată rârâită, limbută foc (şi ... echivoc!) bănuită de magnet al simpatiei antonesciene, un ministraş de acum, scandalogen cât cuprinde, şi încă un pion amărât. Presa abundă în prezentări de tipul „nişte neica-nimeni". Am râs ani de zile, sau a fost criticată, constituţie lui Iorgovan.

Dar acela se vădeşte, acum, retroactiv, un munte: era profesor universitar de specialitate, avea experienţă zeci de ani. Vorbea din interior şi ştia bine (şi ticălos!) să strecoare piezişurile şi amorsele răului, după dictarea maleficului Iliescu. Dar prăpădiţii ăştia de-acum ? Rârâita? Ce caută minerul, agricultorul (tractorist), zurbagiul în alcătuirea legii fundamentale?
Şi îi mai invidiem pe americani pentru sacralitatea constituţiei lor...

Ce product zămisli-va creierul amărâţilor ăstora? Eu cred că îşi bat joc de noi la modul cel mai sarcastic şi mai pălmuitor. N-au contenit plăcuţii noştri derbedeiaşi cu ofensele întinse în... polimer: Au desfiinţat TVR Cultural, n-au făcut nimic pentru profesori, umilesc medicii, jignesc bătrânii, pun la Cultură clovni şi saltimbanci, aduc neicuşori ramoliţi de la 30 de ani la învăţământ. „Dă-le, că habar nu au!". Îmi scot doctorat cu o strălucită originalitate, dăm microfonul agramaţilor şi pompieriştilor, aducem în conclavul stratosferic al bicameralului pe toţi neindividualizaţii. „Dă-le, că suportă ei!. Şi-apoi, avem majoritatea. Ce dacă această majoritate înseamnă 40% din 30%?
Intră mai mult grâu într-o colivă?

Nicu Boaru

Back To Top