(DIN EDIŢIA TIPĂRITĂ)
Labă – omul de afaceri, nu obiceiul – are bani, nenicule. Atâţia bani are Mircea Labă încât poate, la o adică, atunci când omenia o cere, să semneze un contract cu Ministerul Apărării Naţionale prin care să închirieze un Hercules cu care să survoleze, alături de Raffale şi alte Tomahawk-uri explozive, cerul Libiei, când vrea muşchii lui de milionar low-profile al Ploieştiului.
Patronul IPIP / Petroconsult, căci despre el e vorba, a primit, într-o zi, un apel disperat, în care, printre rafale de mitralieră în fundal, urlete de „Allah e mare” şi mieunat românesc de „Să moară mama, nu mai scăpăm de-aici!”, era rugat, cu disperarea specifică inginerului petrolist paraşutat pentru lovele în Africa care e prins ca şoarecele într-un război civil, să trimită un aeroplan / dirijabil / planor / paraşută / frisbee / bumerang sau ce îşi permite ca să-şi ia angajaţii de pe terenul ăla minat din Libia.
180 de oameni trimişi în Libia de societatea ploieşteană Petroconsult au urlat, în cor, la telefon, spre patronul Mircea Labă, rugându-l, aşadar, să găsească o soluţie rapidă pentru a fi salvaţi.
Patronul, om de treabă, a dat, repede, câteva telefoane, şi a ajuns la biroul ministrului Apărării, de unde a primit asigurarea că nici lovelele lui n-au miros pentru ridicarea unui Hercules al Armatei Române (poate singurul) în cer, spre Libia, cu dragoste!
Zis şi făcut! Hercules-ul armatei noastre a decolat spre Libia unde a fost burduşit de inginerii ăia ochelarişti atât de dragi lui Labă, care au venit veseli spre România cu amintiri frumoase şi nu numai. În stilul românesc, dacă taxatorul de pe taxi oricum funcţiona, s-au mai făcut şi câteva gheşefturi.
Pe lângă angajaţii Petroconsult Ploieşti, în carlingă s-au mai nimerit câţiva românaşi care, cu pieptul gol în faţa elicei, au declarat că îşi dau şi viaţa pentru un zbor spre România. Viaţa nu şi-au dat-o, băieţii, noştri, că şi piloţii este şi ei oameni. Dar nişte para tot au decartat, că, vorba aia, dacă nu pică, curge.
Această istorioară frumoasă, în care nişte români l-au umilit pe Steven Seagal în cea mai secretă operaţiune de salvare din Libia, se încheie în acelaşi spirit pozitiv, al omeniei, întrajutorării între semeni, în care armata română este personajul pozitiv, al salvatorului miraculos.
Glumim, desigur. Mircea Labă a decartat 200.000 de euro la MapN. Între noi fie vorba: vă daţi seama cât câştigă Labă cu inginerii ăia, dacă a aruncat cu banii în Hercules, mai ceva decât ţiganii în lăutari?
Categorie: Pamflet
Bârfoteca APH. MAPN i-a întins o Labă de ajutor lui Mircea
- Scris de Sebastian IGNAT