
Surse din PSD care au dorit să-şi păstreze anonimatul ne-au spus că aparatura video a fost, în prealabil, scufundată în cristelniţele mai multor biserici ploieştene, pentru a fi sfinţită, creştineşte, după cum e obiceiul la români.
Însuşi primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost surprins de mai mulţi fotoreporteri, în timp ce transporta, într-o pătură, o duzină de plasme, edilul fiind îmbrăcat în costum de iepuraş.
„Mai mulţi cetăţeni de bună-credinţă mi-au povestit cum în urma domnului primar a rămas un şir de telecomenzi, ca în cunoscutul best-seller Hansel şi Graetel", a declarat Bădescu, vizibil iritat.
Iulian Bădescu a declarat că este inadmisibil ce se întâmplă în Ploieşti: „Săptămâna trecută am văzut-o pe domnişoara Anastase cum împingea câteva mii de miei prin centru, pe la ceas. Sepepiştii blocaseră circulaţia, ca să traverseze mieii bulevardul. În ce ţară trăim!?", se întreabă, retoric, Iulian Bădescu, tot iritat.
Ca să demonstreze că nu vorbeşte prostii, senatorul a imobilizat un miel pedelist şi l-a prezentat presei (vezi foto), după care l-a mâncat împreună cu familia sa.
„Acum s-au folosit de sfintele sărbători de Iepuraş într-un mod politicianist, sfinţind plasme. Aş vrea să ştiu de unde şi-a permis domnişoara Anastase să dea zeci de mii de plasme la pensionari", a mai adăugat, în exclusivitate pentru noi, senatorul social-democrat.
Din ultimele informaţii care i-au parvenit lui Iulian Bădescu la partid, se pare că cinismul pedeliştilor nu are limite: televizoarele sfinţite nu prind decât trei posturi: TVR, uneori Pro TV şi B1 TV non-stop.
(Nota redactorului: Pamflet – cine crede ăla e!)