Venit la şefia instituţiei ce-i păstoreşte pe purtătorii de chipie şi pulane, comisarul-şef Dosaru s-a pus pe evaluat. Nu de alta dar să ştie şi omul ce se ascunde sub cozorocul caşchetei celor din subordine.
Una din evaluări s-a referit la ăia mai cu grade. Care au primit (bănuiesc faptul că mulţi s-au îngrozit mai ceva ca la Exorcistul 6) una bucată chestionar cu o singură întrebare: „Ce carte aţi citit ultima oară?”.
Ne putem imagina că săracii angajaţi ai MAI au fost luaţi prin surprindere. Mai ceva ca Baiazid la Rovine sau ca teroristul ăla din Die Hard 1 (ca să rămânem în peisajul poliţienesc). S-au pus băieţii pe completat cu speranţa în suflet că nu contează ce scriu acolo, important e să-l vadă pe şefu’ mulţumit. Care după ce a strâns chestionarele (oamenii şi-au trecut şi numele şi gradul pe hârtia aia) l-a pus pe un sociolog (sau psiholog, chiar nu mai reţin) să facă o evaluare.
Unii au scris „Moromeţii” sau „Ion” / „Răscoala”. Concluzia: lecturi de bac, că tot era perioada. Unii cică chiar ar fi copiat răspunsul de la colegi (se poartă plagiatul, după cum se vede treaba). S-ar putea să fi fost şi vreunul care să fi răspuns că ultima carte citită este „Critica raţiunii pure", dar nu băgăm mâna în foc. Cum la fel de bine ar fi putut ca cineva din toată poliţia aia să fi citit ceva de genul „Cum să pui cătuşele unui infractor în cinci paşi simpli” ceea ce probabil ar fi constituit lectură de specialitate şi nu ar fi fost luată în calcul.
Deoarece îmi place să dau o mână de ajutor propun ca următoarele teste să fie: „Ce documentar aţi vizionat ultima oară?”, „Ce piesă de teatru aţi văzut ultima oara şi în ce an?”. Şi, mai ales, „Câţi credeţi că treceţi testul?”.