Conducerea PNL a adoptat, marți seara, rezoluția privind ieșirea liberalilor de la guvernare. Călin Popescu Tăriceanu a confirmat votul. Acesta a declarat, la finalul ședinței, că a votat împotriva ieșirii de la guvernare, dar a fost vorba despre "o ședinta lungă", cu "dezbateri nu foarte interesante", deoarece "s-a dorit o rezolvare expeditivă".
Fostul premier a calificat decizia de ieșire de la guvernare drept "ușor pripita".
"Eu apreciez că fiecare dintre noi avem dreptul la propria opțiune. Nu îmi rămâne decât să mă gândesc în continuare ceea ce mai ramăne de făcut", a comentat acesta.
Declarații Crin Antonescu:
Este o decizie care s-a luat cu un vot covârşitor, dar care nu s-a luat uşor. Este o decizie pe care nu ne-am dorit-o.
Ni s-a părut onest, cinstit, să nu prelungim un festival de ipocrizie, o nesfârşită responsabilitate de la unii la ceilalţi, şi să constatăm că USL nu mai există, pentru că nu mai avea sens să existe, pentru că nu mai aurmăream cu toţii obiectivele angajate. Prin încălcarea flagrantă a înţelegerii politce de către premierul Victor Ponta, PNl a decis să pună capăt unei crize politice.
Pnl a decis să ia act cu luciditate şi cu demnitate şi să retragă miniştrii din Cabinet. Mâine, toţi miniştrii şi demnitarii PNL şi vor depune demisia. A doua decizie este să cerem demisia donmnului Victor Ponta, care a primit mandatul de premier în urma unui votm pentru o alianţă din ccare şi noi făceam parte. reacţia firească în urma retragerii miniştrilor liberali, reacţia uzuală într-o democraţie trebuie să fie demisia domnului Ponta.
În urma unei demisii, domnul Ponta ar avea prima şansă să obţină un nou mandat. Probabil că domnul Ponta nu o va face, pentru că domnia sa nu o va face. Dacă nu va face acest lucru, sigur, PNL va răme în opoziţie. Toţi cetăţenii trebuie să ştie că noi nu am dezerat. Suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această reponsabilitate.
(...) Sunt convins că cel târziu din toamnă PNL va fi iar la putere
(...) Nu vă îndoiți că PNL nu va folosi arma moțiunii în Opoziție.
Știre în curs de actualizare