Categorie: Politic

Dan-SovaFostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, este urmărit penal, în dosarul în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit unor surse judiciare. Acesta a venit la DNA, pentru a da explicaţii în fața procurorilor DNA în legătură cu un contract de consultanţă pe care firma sa de avocatură l-a avut la modernizarea societăţii Turceni.

Dan Şova a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit să se lămurească despre ce este vorba şi că va da mai multe detalii după ce va discuta cu procurorii.

ANAF a sesizat DNA, în 2011, în privinţa senatorului PSD, Dan Şova, şi a lui Victor Ponta, cu privire la scandalul Rovinari-Turceni. Cele două societăţi ar fi încheiat contracte de consultanţă de 7,7 milioane de lei cu firma de avocatură a lui Dan Şova, la intervenţia lui Victor Ponta.

În perioada în care au fost încheiate şi derulate aceste contracte, Victor Ponta era senior partener în cadrul societăţii de avocatură.

Presa centrală a prezentat în 2011 rezultatele unui controlul al ANAF la complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Verificările au stabilit că firma de avocatură condusă de Dan Şova, din care a făcut parte şi Victor Ponta ca senior partner, ar fi încasat ilegal 4,4 milioane de lei.

Senatorul PSD Dan Şova declara, în 24 iunie, că fosta sa firmă, „Şova şi asociaţii", a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.

Mai multe AICI

Back To Top