Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

dragneaVicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că până la sfârşitul acestei luni ar putea fi adoptată o ordonanţă care va permite aleşilor locali ca, în termen de 15 zile, să decidă apartenenţa lor politică. Mai exact, primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni vor putea să migreze în alt partid fără a-şi mai pierde mandatul. Dragnea susţine că foarte mulţi edili l-au rugat să-i ajute cu o lege care să elimine interdicţia de a părăsi partidul pe listele căruia au candidat.

„Ar trebui să luăm modelul din 2006 şi să adoptăm un act normativ prin care să se stabilească o perioadă, nu ştiu, de două săptămâni în care toţi aleşii locali să poată opta în care partid vor să activeze", a spus Liviu Dragnea.

Dragnea a spus, într-o conferinţă de presă, că, cel puţin în ultima lună, a primit foarte multe solicitări de la primari din ţară, de la consilieri locali, judeţeni, preşedinţi de consilii judeţene, care i-au semnalat că există o problemă determinată de instabilitate în administraţia locală, generată de apariţia noilor partide, potrivit Mediafax.

Dragnea mai spune că, dacă nu va fi adoptat proiectul prin care primarii să poată opta în două săptămâni pentru un partid, se va ajunge la un blocaj generalizat în administraţie. "Sunt proiecte care încep să fie blocate, sunt acte care trebuie adoptate în consilii locale şi judeţene care nu mai pot fi adoptate, pentru că majorităţile au fost furate şi s-a ajuns la situaţii absurde", a mai precizat Dragnea, potrivit aceleiași surse.

Vicepremierul face referire la o măsură similară luată pe vremea guvernării PNL-PDL. Atunci principalii beneficiari au fost democrat-liberalii, iar migraţia primarilor a atins cote îngrijorătoare. PDL şi-a dublat numărul de edili, iar procentul celor care au trecut de la un partid la altul a fost de 27% în 2006 şi 33% în 2007.

Atunci când nu exista nicio condiţie pentru primarii traseişti, procentele erau şi mai mari. În 2003, de exemplu, migraţia a ajuns la 37%. Cu alte cuvinte mai bine de o treime dintre primari au candidat în numele unui partid, apoi au uitat şi de doctrină şi de principii şi au luat urma banilor. Partidul care se afla la putere şi le dădea mai multe fonduri a avut de câştigat.

Opoziţia susţine că măsura va avantaja partidele aflate la putere şi pe cele agreate de premier. 

„Această iniţiativă reprezintă un atac grav la adresa democraţiei. Îi sfătuiesc pe domnul Ponta şi pe domnul Dragnea, în fiecare dimineaţă când se trezesc, să se uite în faţa oglinzii şi să repete de 10 ori: România nu e China, România nu este China...", a declarat Ludovic Orban, vicepreședinte PNL, potrivit Digi 24.

„Corectitudinea alegerilor prezidenţiale este în pericol din cauza acestui furt al primarilor, furtul primarilor echivalează cu furtul voturilor cetăţenilor. Doctor Ponta patronează aceste presiuni făcute în favoarea sa de către sistemul pus în funcţiune de domnul Dragnea", a completat Cătălin Predoiu.

Back To Top