După haosul din ultimele două săptămâni, provocat de Ordonanța de urgență care a dat liber la traseismul politic, Puterea poate răsufla uşurată. În maxim o săptămână se modifică legea care reglementează modalitatea de aprobare a proiectelor de patrimoniu din consiliu local şi nu va mai fie nevoie de două treimi de voturi, ne-a declarat președintele CJP, Mircea Cosma. Altfel spus, perioada transferurilor s-a încheiat!
Viitoarea reglementare va permite ca proiectele de hotărâre care vizează patrimoniul să poată trece cu majoritate simplă de voturi. Adică, în acest caz nu va mai fi nevoie de două treimi de voturi pentru abrobare şi, prin urmare, nu mai sunt necesare transferuri.
Atât în CJ Prahova cât şi în CL Ploieşti, majoritatea simplă este asigurată, fapt pentru care Puterea nu se mai arată interesată de preluarea unor noi consilieri, a afirmat Mircea Cosma.
Ordonanţa de Urgenţă care permite transferuri mai este valabilă 10 zile, după care, aleşii locali riscă să-şi piardă mandatul dacă mai trec la alt partid.