Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

gratiela gavrilescuDeputatul Grațiela Gavrilescu, vicepreședinte al Partidului Liberal Reformator, a declarat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, vrea să ajungă președintele tuturor românilor, însă le pasează viceprimarilor întâlnirile cu cetățenii sibieni, pe care îi consideră băgăreți și nereprezentativi pentru comunitate. Vicepreședintele PLR a precizat că dacă, în mandatul lui Traian Băsescu, am avut de-a face cu un președinte jucător, Klaus Iohannis dă semne a fi un președinte „selectiv".

„Klaus Iohannis, cel care, deşi în exerciţiu- habar nu are cât e salariul minim pe economie, nu conteneşte să îşi pună în valoare meritele de minunat primar, dar uită să le spună românilor că la el în audiență nu poţi ajunge decât dacă eşti cineva. Şi că este printre puţinii- dacă nu chiar singurul edil, care nu le oferă audiențe cetățenilor care l-au votat să se ocupe de buna administrare a orașului.

Explicația domnului prezidențiabil ACL este uluitoare. În opinia dumnealui, solicitanţii ar fi, de multe ori, nişte cetăţeni foarte băgăreţi, care nu sunt neapărat reprezentativi pentru comunitate.

Acum, că domnului primar politruc, din nou, limba română i-ar putea juca feste, ori că i-o fi scris, greşit, domnul Blaga pe prompter, sau poate că a apelat la acelaşi strateg de campanie care i-a furnizat şi explicaţia 6 case din meditaţii, chiar nu are nicio importanţă!

Indiferent de motiv, mă întreb şi vă întreb ce fel de primar este acela care le închide uşa în nas concitadinilor care îşi pun nădejdea în el pentru a- şi rezolva problemele?

Sunt „insignifianţi" pentru că nu îi pot oferi limuzine în comodat şi nici vile în Primăverii?

Dacă uşa dumnealui „de la primărie" nu se deschide... decât cu capul, cui i se va deschide cea de la Cotroceni şi pentru ce favoruri?

Cel care se vrea președintele tuturor românilor este, de fapt, o persoană „selectivă" în sensul cel mai rău al cuvântului, care nu dă doi bani pe românul de rând.

Aşa se explică, de fapt, şi arivismul său, malign pentru PNL şi pentru istoria recentă a României.

Ar fi dramatic ca, după 10 ani în care am avut parte de un preşedinte jucător, să urmeze alţi 5, în care să suportăm aroganţa unuia care ne dispreţuieşte... suveran.

Să sperăm că românii vor avea înţelepciunea de a alege preşedintele care să le redea bunăstarea şi demnitatea şi nu un Iohannis über Alles, care a dovedit, deja, că nu îi pasă de ei!", a conchis Grațiela Gavrilescu.

Back To Top