Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic

psd-ploiestiDupă ce în urmă cu o săptămână senatorul Daniel Savu a fost desemnat ca fiind propunerea PSD Prahova pentru candidatura la Primăria Ploiești, tensiunile din PSD s-au amplificat, mai multe persoane din structura de conducere a organizației municipale Ploiești contestând candidatura lui Savu.

După o săptămână cu acuzații grave de sabotaj și comunicate de presă de tip „fantomă", Biroul Politic Municipal al PSD Ploiești a votat luni seara, în mod covârșitor, împotriva candidaturii lui Daniel Savu la funcția de primar al municipiului Ploiești.

Câștigătorul absolut este Cristian Ganea, actualul viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Ploiești.

Votul a fost secret, în urma acestuia Ganea a obținut susținerea a 18 membri ai BPM PSD Ploiești, în timp ce senatorul Daniel Savu obținând doar patru voturi.

Procesul verbal al votului va fi trimis la București, forul național fiind cel care va hotărî între cele două candidaturi.
De remarcat este și faptul că pesediștii ploieșteni nu par a fi deloc concilianți cu foștii aliați ALDE, biroul municipal al social-democraților propunând doi candidați pentru funcția de viceprimar al municipiului Ploiești, în ciuda celor de la ALDE care anunțaseră că sunt pregătiți să „salveze" Ploieștiul prin propunerea consilierului George Pană în funcția de viceprimar.
Pesediștii s-au răzgândit și preferă, cu această ocazie, să îi trimită pe cei de la ALDE definitiv în opoziție, așa cum, de altfel, chiar membrii partidului lui Tăriceanu hotărâseră după demiterea viceprimarului Iulian Teodorescu, care a fost posibilă doar cu votul social-democraților.

george botezConsilierul George Botez susține că votul de luni seara nu vine decât să confirme „democrația din partid", confirmând faptul că forul de conducere național va lua decizia finală legată de nominalizarea candidaturii la Primăria Ploiești.

„În primul rând doresc să nuanțez cele prezentate ca fiind „tensiunile din PSD Ploiești". Este normal ca atunci când există mai mulți candidați, opiniile electorilor să fie împărțite. Tocmai de aceea am stabilit în cadrul dezbaterilor de azi să se voteze secret propunerea de candidat pentru funcția de primar al Ploieștiului. Rezultatele votului sunt deja cunoscute : domnul Ganea, primarul interimar în funcție a obținut 18 voturi, în timp ce domnul senator Savu a primit 4 voturi. Trebuie remarcat că nu s-a luat o hotărâre de către birou ci doar am consemnat votul, ca opțiune a organizației. Hotărârea finală va fi luată de conducerea centrală a partidului ca for decizional, dat fiind faptul că aceasta stabilește candidații pentru municipii. Foarte importantă pentru noi a fost rezoluția adoptată de birou și anume aceea că indiferent de numele candidatului stabilit, organizația îl va susține necondiționat. PSD Ploiești este și va rămâne un partid unit, ședința de azi a BPM PSD Ploiești fiind o exprimare a democrației în partid.

În aceeați măsura am primit votul unanim al biroului municipal să propunem doi candidați pentru funcția de viceprimar și respectiv consilier cu atribuții de viceprimar în persoana domnilor consilieri Razvan Ursu și Marcian Cosma", declară consilierul municipal George Botez pentru APH.

Back To Top